Motivarea instanței în cazul anulării abuzului în serviciu de la Alba Iulia

Motivarea instanței în cazul anulării abuzului în serviciu de la Alba Iulia

Curtea de Apel (CA) Alba Iulia a constatat că prin hotărârea de condamnare a fostului secretar al CJ Hunedoara, Dan Daniel, nu s-a reținut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile vreunei legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, ci doar pe cele ale unei hotărâri de Guvern, motiv pentru care fapta de abuz în serviciu a fost dezincriminată în cazul acestuia.

"Având în vedere modificarea elementelor constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen. în urma pronunțării deciziei nr.405/2016 a Curții Constituționale, fiind exclusă posibilitatea comiterii acesteia prin încălcarea unui act normativ altul decât o lege sau o ordonanță, precum și prevederile art.3 din Legea nr. 187/2012 potrivit cărora "Dispozițiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile și în situațiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie infracțiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracțiunii, inclusiv a formei de vinovăție, cerută de legea nouă pentru existența infracțiunii", Curtea de Apel Alba Iulia constată că a intervenit o dezincriminare a acestei fapte în situația în care îndeplinirea defectuoasă a unei îndatoriri de serviciu are loc prin încălcarea oricărui alt act normativ în afară de lege, ordonanță sau ordonanță de urgență, aceasta fiind și situația faptei pentru care a fost condamnat contestatorul din prezenta cauză', se arată în motivarea instanței, remisă marți AGERPRES.

Pe cale de consecință, intervenind dezincriminarea faptei pentru care s-a dispus condamnarea lui Dan Daniel, CA Alba Iulia a admis contestația la executare formulată de acesta. Instanța a constatat că contestația este fondată, însă a reținut un alt temei juridic decât cel indicat de petent.

"Prin Decizia nr.405/2016 pronunțată de Curtea Constituțională la data de 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial la data de 08.07.2016 (deci ulterior rămânerii definitive a hotărârii de condamnare a contestatorului) a fost admisă excepția de neconstituționalitate și s-a constatat că dispozițiile art. 246 din Codul penal din 1969 și ale art. 297 alin. (1) din Codul penal sunt constituționale în măsura în care prin sintagma "îndeplinește în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înțelege "îndeplinește prin încălcarea legii"', se precizează în motivare.

În considerentele deciziei menționate, Curtea a statuat că neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuții de serviciu reglementate expres prin legislația primară — legi și ordonanțe ale Guvernului.

"Având în vedere conținutul infracțiunii prevăzute de art.297 alin.1 C.pen., CA Alba Iulia constată că, urmare a deciziei de neconstituționalitate menționate, practic, a intervenit o modificare a elementelor constitutive ale acestei infracțiuni, sub aspectul laturii obiective, fiind limitat domeniul de aplicare al acestei infracțiuni prin excluderea tuturor cazurilor în care norma a cărei încălcare este imputată subiectului activ al infracțiunii nu este o lege, o ordonanță sau o ordonanță de urgență. (...). Prin urmare, nu se poate considera (așa cum a apreciat prima instanță) că decizia nr.405/2016 este doar o decizie de interpretare, instanța constituțională admițând prin decizia menționată o excepție de neconstituționalitate", se mai arată în motivarea CA Alba Iulia.

În concluzie, CA Alba Iulia a constatat că prin hotărârea de condamnare a contestatorului nu s-a reținut că acesta ar fi încălcat în exercitarea atribuțiilor de serviciu prevederile Legii nr.188/1999 sau ale vreunei alte legi, ordonanțe sau ordonanțe de urgență, ci doar pe cele ale Hotărârii de Guvern nr.611/2008.

CA Alba Iulia a dispus astfel încetarea executării pedepsei de 3 ani închisoare cu suspendare, dar și a pedepsei complementare a interzicerii exercitării pe 2 ani a drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat.

În iunie 2014, Agenția Națională a Funcționarilor Publici a publicat anunțul privind organizarea, în data de 17 iulie, a concursului de promovare pentru ocuparea funcției publice de conducere vacantă de director general al DGASPC Hunedoara. Prin ordin al președintelui Agenției Naționale a Funcționarilor Publici a fost constituită comisia de concurs, din care făcea parte, printre alții, și Dan Daniel. La concurs s-a înscris o singură candidată, respectiv Monica Georgescu, la acea dată împuternicită în funcția de director general al DGASPC Hunedoara.

Potrivit DNA, anterior datei organizării concursului, Daniel Dan i-a cerut Monicăi Georgescu să formuleze subiectele și baremele de corectare pentru întrebările ce urmau să fie propuse de membrii comisiei de concurs din partea CJ Hunedoara. Georgescu 'a fost admisă, cum era și de așteptat, cu un punctaj foarte mare, ulterior aceasta anunțând cunoscuților reușita înainte de publicarea rezultatelor oficiale', au arătat procurorii DNA.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Mircea Monu
14 Feb 18:02
Alooo, demonstranţii din Piaţa Universităţii, încă nu aţi înţeles că Guvernul Tehnocrat (al lui Cioloş) trebuia să modifice în 45 de zile Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, pentru a le pune în acord cu prevederile Constituţiei acele articole ale căror neconstituţionalitate a fost constatată de către Curtea Constituţională a României?... Poate cereţi şi pedepsirea Guvernului... Cioloş, dacă tot v-aţi declarat atât de ptincipiali şi de combativi - n-aş crede că v-at putea împiedica Opoziţia şi multinaţionalele să faceţi asta!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?