Moise Guran: SALARIILE bugetarilor NU ÎNGHEAŢĂ anul viitor

 

Moise Guran explică de ce salariile bugetarilor NU ÎNGHEAŢĂ anul viitor: legea bugetului pentru 2015 are foarte multe portiţe care permit creşteri de salarii în instituţiile publice.

Aşa-numita îngheţare a salariilor bugetarilor este doar o prostie propagandistică, scrie jurnalistul pe Biziday.ro.

"Nu e vorba de nicio îngheţare a salariilor, atâta timp cât, anul viitor, creşte de două ori salariul minim (o dată la 1 ianuarie, iar apoi, la 1 iulie) iar legea bugetului prevede şapte excepţii în care salariile pot creşte. Una dintre ele se referă la modificarea indicilor de bază rezultaţi în urma modificării salariului minim. Ceea ce înseamnă că, în toate instituţiile publice în care salariile se calculează după o formnulă de tipul de x-ori salariul minim pe economie, salariile vor creşte", scrie Guran.

Potrivit acestuia, ar fi fost mult mai deştept ca în loc să proclame, de ochii lumii, o îngheţare care nici nu e reală a salariilor bugetarilor, artizanii bugetului public ar fi putut să îngheţe cheltuielile salariale pe instituţii.

De exemplu, primăria X – ai avut anul ăsta 5000 de lei pentru salarii, tot 5000 de lei primeşti, dar poţi creşte cui vrei salariul, poţi concedia sau mai poţi angaja oameni, dacă te încadrezi pe salarii mai mici, important este ca, pe total, să stai în acest buget de 5000 de lei.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
anonim
12 Dec 11:56
Polistiren expandat sau extrudat, literele volumetrice, sigle și logo-uri 3D , figuri 3D, obiecte supradimensionale sau reclame neluminoase.Ne gasiti pe polistiren3d
Răspunde
3 0
Carmen Gugescu
12 Dec 11:30
S-o crezi tu Gurane ,salariul minim creste dar cel al functionarului public nu si iti spun si de ce :cum iti explici ca femeia de servici beneficiaza de toate maririle de salariu minim iar celk cu studii superioare si cu 20 de ani vechime primeste cat femeia de servici ,
Răspunde
0 -1
viorel
12 Dec 11:05
Si ce te doare pe tine Gurane? Ca luam bani mai multi? Daca este de unde, de ce sa nu ne dea? Guzgan portocaliu ce esti! Din cauza aia a revenit stanga puternic in Europa, datorita masurilor prostesti de austeritate luate de dreapta! Esti un frustrat care vrei sa iesi in evidenta, atat!
Răspunde
1 -1
Andrei
12 Dec 10:01
Gauran asta e cu caputul. Bai nene Gauran spui numai elucubratii. Exista o lege a salarizarii dupa care se calculeaza salariile in sistemul public. Dar tu esti total pe dinafara gura mare si deloc vorbitoare de chestii inteligibile.
Răspunde
3 -2
alin
12 Dec 09:33
nu va suparati dar se pare ca bugetarii sunt bataia de joc a Guvernului. Este inadmisibil sa mai suportam asa ceva. Salarii de toata jena, practic si teoretic murim de foame. Mai este putin ( doar ) putin pana iesim in strada, sau stam la birou fara a mai primii directive. Cum este posibil ca in institutiile publice inca se mai regasesc salarii de 600 lei ? vi se pare ca putem traii cu asa salarii? Sau faptul ca pt a iesii pe teren trebuie sa cheltuim din buzunarul nostru pt motorina pt a colecta venituri pt stat ? NOI NU MAI VREM, AJUNGE!
Răspunde
2 0
kolonelu
12 Dec 09:30
Pai prostia propagandistica a fost afisata la loc de cinste pe site-ul Realitatea . sa fie vorba de manarii ale unor kolonei acoperiti ?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?