Modificări majore în școli. Sunt vizați elevii de la clasele V-VIII

 

Curriculumul școlar și programa școlară de la clasele V-VIII vor fi din nou schimbate, “în mod categoric”. Anunțul a fost făcut de ministrul Educației, Ecaterina Andronescu.



Pentru a patra oară ministru, Andronescu anunță aceste modificări la doar 2 ani după ce alt ministru al Educației a schimbat deja programele școlare de gimnaziu, într-un interviu pentru ziarul Adevărul.

Ministrul nu a explicat ce se întâmplă cu elevii de clasele a V-a și a VI-a, care au experimentat toate modificările din ultimii ani: au debutat cu clasa pregătitoare, au învățat după un curriculum nou în fiecare an, au cunoscut toate întârzierile anuale la manualele școlare, au învățat după fișe, după compendiul lui Liviu Pop (în lipsa manualelor), iar anul acesta după manualele unice ale editurii statului. Anul viitor, ei ar trebui să învețe după programa școlară deja schimbată de Minister, care este în conformitate cu ce au făcut la clasă în primii doi ani de gimnaziu.

“Am avut o întâlnire cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi sper să mă sprijine ca să facem o programă profesionistă. La ciclul primar, se pare că am reuşit să facem o programă suficient de echilibrată şi este apreciată de foarte mulţi oameni, inclusiv de cei care se uită din afară la sistemul românesc de învăţământ. Dacă vom reuşi să facem asta şi la gimnaziu şi, ulterior, la liceu cred că este un lucru pozitiv”.

Întrebată dacă va schimba planurile-cadru pentru gimnaziu și liceu, Ecaterina Andronescu a răspuns: “În mod categoric, da. Trebuie să aducem programul la 25 de ore pe săptămână. A fost aşa în mandatele mele anterioare. N-am înţeles de ce a crescut numărul de ore, pentru că unui copil la 11 ani îi e greu să facă faţă unui program de 32-34 de ore pe săptămână. Care este rezultatul? Îl antagonizăm pe elev faţă de şcoală. Aceasta devine o instituţie pe care el n-o mai vrea, iar asta nu aduce un beneficiu acumulărilor pe care el trebuie să le facă”.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?