Mişu Negriţoiu, şeful ASF, implicat într-un accident soldat cu moartea unui pensionar

 
Mişu Negriţoiu
Mişu Negriţoiu
FOTO: capital.ro

Legea nu e pentru toţi la fel. Cei care au apucat să prindă un loc cald la conducerea unei instituţii publice sunt imuni, chiar şi în faţa morţii. Un exemplu este Mişu Negriţoiu, care a fost implicat în urma cu 7 ani într-un accident care s-a soldat cu moartea unui pensionar. Există multe necunoscute, nimeni nu doreşte să clarifice situaţia. Povestea a fost îngropată în presa locală, iar familia victimei a fost constrânsă să accepte o sumă derizorie pentru a nu se ajunge în instanţă. Întreaga anchetă poate fi citită pe voxpublica.realitatea.net.

În 2008, la începutul lunii noiembrie, Ion Bălăceanu, un pensionar de 65 de ani din Turnu Măgurele, se întorcea de la pescuit.

Întamplarea a făcut ca în acelaşi timp să treacă pe acolo şi maşina în care se afla, nu este clar dacă la volan sau în dreapta, actualul şef al ASF. Maşina l-a lovit mortal pe bătrânul aflat pe bicicletă.

"Am luat legatura cu cei de acolo, mie mi-au confirmat vreo doua surse extrem de apropiate de Misu Negritoiu. Surse care au lucrat cu el in banca mi-au confirmat-o. Ulterior au intrat in actiune, din ce spune fiul victimei o intreaga masinarie de musamalizat cazul asta", spune jurnalistul Stelian Negrea.
"Asta cand a venit atunci cu avocatul cand l-am inmormantat a spus ca cat om trai noi si familia noastra, copii, nu stiu ce, ei n-are sa uite familia asta si are sa ne mai ajute si pe noi cand si cand asa, cu niste bani, si intr-adevar ne-a mai trimis o data 10 milioane lei vechi si de vreo doi ani il tot sunam. Da, il tot sunam si eu si sotia si nu vrea sa mai raspunda ca “nu sunt in tara, ca nu stiu ce”, a spus Florin Bălăceanu, fiul victimei.

Dar ca să fie siguri că familia nu va merge mai departe...

Nimeni din cadrul Autorităţii de Supraveghere Financiare nu a suflat o vorbă despre accident, iar oamenii legii...

"Politia din zona nici acum nu vrea sa mi ofere detalii. Spun ca in termeni legali imi vor oferi detaliile respective, eu sunt sigur ca ei nu vor oferi astfel de detalii pentru ca sunt inca intr-o logica a compromisului asta putred", spune Negrea.

Mişu Negriţoiu a fost ministru pentru strategie şi reformă, preşedinte al unui grup de bănci din România, iar acum e şef la ASF, o autoritate care gestioneaza o piaţă de miliarde de euro.

Întreaga anchetă realizată de jurnalistul Stelian Negrea poate fi citită şi pe voxpublica.realitatea.net.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?