Misterul ”mumiei care țipă” de peste 3.000 de ani a fost deslușit. Și este înfiorător

Adevărata identitate a unei mumii cu o expresie facială ce ilustrează agonia i-a intrigat pe specialişti timp de peste 130 de ani. Mumia a fost descoperită în templele mortuare Deir El-Bahari din Egipt.



Specialiştii au denumit rămăşiţele ''Mumia care ţipă''. Conform Mail Online, mumia este conservată într-o stare perfectă nemaivăzută, membrele sale sunt înfăşurate în piele, iar corpul este amplasat într-o piele de oaie, ceea ce indică faptul că persoana nu era ''curată''.

De asemenea, gura mumiei este deschisă ca şi cum ar fi fost otrăvit. După mai mulţi ani de speculaţii, analizele recente sugerează că rămăşiţele ar fi aparţinut fiului regelui Ramses al-II-lea, ce a încercat să-şi ucidă tatăl.

Corpul a fost îngropat lângă faimoasele morminte de pe ţărmul vestic al Nilului, conform Ministerului Antichităţilor din Egipt. Deşi celelalte mumii erau înfăşurate în pânză albă, mumia care ţipă a fost lăsată să se usuce în sare şi acoperită în piele de oaie.

Mumia a fost descoperită iniţial în 1886, iar experţii au suspectat pentru o lungă perioadă de timp că persoana ar fi fost otrăvită. Dar în urma analizelor recente a fost indicat faptul că ar fi fost spânzurat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?