Mircea Geoană: Aruncarea în stradă a 20% din funcţionarii publici este o măsură primitivă

 
Foto: rtv
Foto: rtv
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat luni că propunerea de concediere a 20% din funcţionarii din aparatul central şi local este o măsură primitivă şi nejustificată şi că social-democraţii sunt de acord doar cu reducerea cheltuielilor din administraţie.


"Considerăm că pentru România costurile cu administraţia şi cu birocraţia excesivă sunt foarte mari, dar nu considerăm că soluţia la această problemă o reprezintă aruncarea în stradă a 20% din cei care lucrează în sectorul public din România. Considerăm că este o măsură primitivă şi considerăm că acest lucru trebuie realizat prin măsuri mult mai inteligente, mai coerente. Va fi nevoie de reducerea cheltuielilor cu administraţia, dar credem că aruncarea în stradă 300.000 de oameni reprezintă un gest care nu are justificare nici economică, nici socială pentru că reprezintă o măsură prociclică şi nu una anticriză", a declarat liderul PSD.

Guvernul trebuie să reducă cu 20% numărul angajaţilor din administraţia de stat, a declarat joi preşedintele Traian Băsescu, argumentând că soluţia pentru reducerea cheltuielilor nu este diminuarea veniturilor salariale, deoarece tăierea sporurilor poate fi contestată în justiţie.

"Toate paliativele astea - îi menţinem pe toţi, mai reducem un spor sau altul - sunt poveşti. Aici Guvernul trebuie să se comporte cu toată seriozitatea şi să reducă masiv aparatul de stat. Pot înţelege interesul partidelor de a fi reprezentate în administraţie, conform rezultatului alegerilor, asta nu este de neînţeles. Ce nu înţeleg este tergiversarea diminuării aparatului de stat excesiv, adică trimitere în şomaj a unui mare număr de funcţionari publici şi contractuali", a declarat Băsescu la RRA.

Vezi aici declaraţia integrală de la RRA a preşedintelui Traian Băsescu

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?