Miracol atribuit Papei Francisc: ce s-a întâmplat cu un bebeluş cu o tumoră pe creier

 

Tumoarea de pe creierul Giannei, o fetiță de un an, a dispărut practic, după cum dovedesc scanările, minunea putându-se datora sărutului papei Francisc, susțin părinții copilului. Gianna avea doar câteva săptămâni când i s-a depistat o tumoare cerebrală, inoperabilă, cu prilejul unor analize realizate la un centru spitalicesc la Philadelphia, relatează luni 20minutes.ch.

Părinții Giannei cred că în cazul fetiței lor s-a înfăptuit un miracol: în luna septembrie, când papa a vizitat orașul, Joey și Kristen Masciantonio au asistat la parada organizată cu acel prilej, sperând că îl vor întâlni pe suveranul pontif. Însă papa Francisc a sărutat spontan creștetul fetiței. După două luni, scanarea cerebrală a Giannei a dat un rezultat incredibil: tumora fetiței aproape că a dispărut. "Cred că totul vine de la Dumnezeu. Cred că papa este un mesager al Domnului", a declarat Joey Masciantonio la CBS Philadelphia. "Se simte mai bine și este tot mai puternică. Trimite sărutări. Începe să arate lucrurile cu degetul", a spus Kristen, mama fetiței.

Părinții Giannei sunt siguri că viitorul copilului lor este promițător. De-abia așteaptă să îi povestească și să îi arate ce putere poate avea un sărut. "Anul trecut ne gândeam să trăim cu amintirea ei. Acum vom putea trăi cu ea", a încheiat Joey.


Bărbatul care l-a condus pe papa Francisc în preajma familiei Masciantonio a fost o gardă de corp, Domenico Giani, acesta având un nume similar fratelui mai mare al Giannei, pe care-l cheamă Dominic. Părinții celor doi copii, foarte credincioși, văd în acest lucru un alt semn al intervenției divine, încheie 20minutes.ch.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?