Militari ruşi, capturaţi în Ucraina. Explicaţia bizară a Moscovei, desfiinţată

 
Militari ruşi, capturaţi în UCraina
Militari ruşi, capturaţi în UCraina

Kievul a obţinut primele dovezi cu privire la prezenţa militarilor ruşi pe teritoriul Ucrainei. Soldaţii ruşi capturaţi de armata ucraineană au declarat că ştiau că vor trece frontiera, dar nu şi care era scopul misiunii în ţara vecină. Mărturiile vin după ce Moscova a justificat prezenţa forţelor sale armate în Ucraina printr-o greşeală de orientare. 

Soldaţii ruşi capturaţi de către armata ucraineană susţin că şi-au dat seama că se află pe teritoriul Ucrainei abia când au început să fie bombardaţi.

Mergeam în coloane, nu pe şosea, ci pe câmp. Eu nici nu am văzut când am trecut graniţa. 

"Ştiaţi că mergeţi spre Ucraina? Da, ştiam", au răspuns aceştia.

Prinsă cu mâţa în sac, Moscova anunţă că este vorba despre o greşeală de orientare a militarilor care efectuau o patrulă de-a lungul fontierei. Niciunul dintre soldaţii ruşi capturaţi nu a recunoscut că ar fi ştiut scopul sau natura misiunii. Se pregătiseră să participe la un marş de 70 de kilometri, care ar fi durat trei zile.

Soldaţii ruşi capturaţi cer Moscovei să nu mai trimită trupe în Ucraina pentru a participa la un război care nu le aparţine. Ei se plâng că sunt trimişi la manevre care îi transformă, efectiv, în carne de tun.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
3 -3
@ @handybell
27 Aug 20:31
Cum ziceam, tu chiar esti analfabet in conditiile in care nu esti in stare nici sa-mi citesti pseudonimul. Hai ceau, incearca sa nu mai imi scrii ca in fata mea esti un zero barat... Ma amuza totusi ca si tu, si celalalt de mai sus care a postat la 18:33, atunci cand nu sunteti de acord cu o parere diferita de a voastra, treceti direct la jigniri :))))) Se vede cine e cu nivelul intelectual inferior.
Răspunde
3 -3
paiul si barna...
27 Aug 20:48
3 "Ce nu se pricepe mai analfabetilor?" E sau nu fraza ta? Cine trece direct la jigniri? Nulitateo!
8 -3
@tinkerbell
27 Aug 18:33
Siiigur, rusii au invadat Ucraina cu 10 soldati... doar un dobitoc ca tine putea crede asa ceva, si ii mai faci si pe altii pr0sti si analfabeti ca pretind informatii mai exacte si clare. Intrebarea inteligenta e ce cautau acolo? Au fost probabil trimisi in Ucraina, dar ca sa faca ce, in numar atat de mic? Sa observe, sa cerceteze, sa saboteze? Cam asta poti face cu 10 oameni, nu invazie. Nu se indoieste nimeni intreg la minte ca exista o prezenta ruseasca in estul Ucrainei, si ca se mai strecoara arme si oameni, insa invazie e altceva.
Răspunde
3 -4
Nume*
27 Aug 19:19
7 Acestia 10 au fost capturati vii.....
4 -8
tinkerbell
27 Aug 16:39
Ce nu se pricepe mai analfabetilor? Sau va e ciuda ca rusii au fost prinsi (nu pt prima ora)? E cat se poate de clar articolul: rusii au fost trimisi sa invadeze, au fost capturati de bravii soldati ucraineni iar Moscova vrea sa se spele pe maini.

Din video rezulta ca soldatii rusi sunt pusi sa faca politica murdara a Kremlinului impotriva vointei lor.

Intr-o alta ordine de idei, de fiecare data cand armata ucraineana obtine victorii, apar comentatori care critica articolul cum ca n-ar fi bine scris si ca nu se intelege nimic. Ceva mai inteligent n-ati gasit de comentat?
Răspunde
8 -3
@handybell
27 Aug 18:17
3 Pai chiar nu e bine scris. Tu zici ca pricepi fiindca e scris pentru nivelul tau, care e foarte jos si nu-ti pui intrebari despre cum se leaga lucrurile, esti setat sa vezi ce vrei sa vezi si atat, in rest esti orb ca o cartita.
10 -2
Anonim
27 Aug 14:16
Nu pot spune decat un simplu LOL! :))))

Ce sa intelegem din acest articol (citit cap-coada)?

"Soldatii" rusi si-au dat seama ca au trecut granita, desi nu stiau unde se afla, dupa ce au fost bombardati de ucrainieni si mai cer si ca Rusia sa nu se mai intervina intr-un conflict in care sunt implicati etnici rusi de pe teritoriul acelei tari.

Propaganda 110%, ce sa mai!

Hai, apasati pe "nu-mi place", spalatilor pe creier! :))
Răspunde
11 -7
latrau
27 Aug 11:49
Voi va drogati cand scrieti stiri SF?......fratilor e dezgustator de praf ce publicati
Răspunde
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
Comentariu ascuns datorită voturilor negative ale vizitatorilor. Click aici pentru vizualizare.
4 -10
rusu
27 Aug 12:32
2 tu postezi de la ambasada sovietica ??
8 -2
mda
27 Aug 14:21
3 Pai adevarul e ca nu se pricepe nimic clar din articol, parca e scris de cineva cu tulburari mentale. Nu comentez adevarul sau falsitatea afirmatiilor ucrainienilor sau rusilor, dupa un asemenea articol nici nu-ti poti forma o parere, informatia e haotica si lipsita de sens, pe alocuri contradictorie cu sine insasi, ca bolboroselile unui handicapat mental.
7 -4
@rusu
27 Aug 15:19
3 Nu, postez din gaura matii, unde e cald si bine...
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?