Mii de sindicalişti au protestat pe 7 octombrie în Capitală

Foto: NewsIn
Mii de sindicalişti din toată ţara au protestat pe 7 octombrie în Capitală. Deşi mitingul trebuia să se încheie la ora 14.30, sindicaliştii au părăsit Piaţa Victoriei încă de la ora 13.00, în acorduri de muzică populară. Oamenii sunt nemulţumiţi de legea salarizării unice pe care o consideră umilitoare.

Lista revendicărilor a început cu salariile, mai exact cu refacerea grilei din Legea unică, iniţiativă la care chiar premierul Boc i-a invitat pe sindicalişti, cu condiţia "respectării constrângerilor bugetare". Sindicaliştii au mai cerut un salariu minim pe economie de 740 lei în 2010 şi de 1.300 lei în 2014, majorarea pensiilor, asigurarea protecţiei lucrătorilor aflaţi temporar fără loc de muncă şi dezvoltarea economiei naţionale, în sensul susţinerii unităţilor economice, după cum a declarat vicepreşedintele Cartel Alfa, Octavian Luca.

Sindicaliştii au fost nemulţumiţi de scăderea veniturilor angajaţilor din sistemul bugetar odată cu intrarea în vigoare a Legii unitare de salarizare, de trimiterea în concediu neplătit timp de 10 zile a salariaţilor din domeniul public în perioada octombrie - decembrie 2009 şi de concedierea unui număr mare de salariaţi anunţată pentru anul 2010. 

Protestatarii au plecat pe 6 octombrie noaptea spre Capitală. Din Bistriţa au pornit spre Bucureşti aproape 150 de sindicalişti. "Protestul nostru va fi pentru un salariu decent. Pentru plata orelor suplimentare lucrate sâmbăta şi duminica, neplătite", a declarat un sindicalist.

Şi de la Iaşi, câteva sute de oameni au plecat la miezul nopţii spre Capitală. "Întotdeauna pornim cu speranţe. Câteodată s-au mai rezolvat. Poate acum, pe ultima sută de metri, se mai rezolvă ceva", a spus un alt sindicalist. La protestul din Piaţa Victoriei, fiecare federaţie profesională va avea propriile pancarde. Sindicaliştii au spus că nu vor ceda în lupta cu Executivul.

Peste 500 de sindicalişti din judeţul Vâlcea s-au mobilizat ca să vină la Bucureşti, iar la Constanţa, aproape 400 de sindicalişti s-au urcat în 20 de autocare ca să-şi strige nemulţumirile în Capitală. Şi din Bacău, aproape 100 de sindicalişti s-au pregătit de miting, iar din Craiova, 300 de sindicalişti au plecat de la ora 5 spre locul de întâlnire cu ceilalţi protestatari.

Şi studenţii s-au alăturat protestelor organizate de confederaţiile sindicale.

Mitingul s-a încheiat în timpul unui recital de muzică populară, pe care cei mai mulţi dintre sindicalişti nu l-au mai ascultat, grăbindu-se să plece spre autobuze sau spre casă.

Reprezentanţii federaţiilor sindicale din ţară au început să părăsească Piaţa Victoriei începând cu ora 11:45, însă cei mai mulţi au plecat după discursul preşedintelui CNSLR Frăţia, Marius Petcu, urmat de discursul  preşedintelui executiv al Federaţiei "Spiru Haret", Marius Nistor.

Măsurile de ordine publică la acest protest au fost asigurate de peste 1.000 de jandarmi şi 540 de poliţişti.

NOI VREM RESPECT!

Galerie video

Sindicaliştii cer refacerea grilei din Legea Unică a Salarizării şi majorarea pensiilor

Sindicaliştii cer refacerea grilei din Legea Unică a Salarizării şi majorarea pensiilor

Mii de sindicalişti din toată ţara protestează la Bucureşti

Mii de sindicalişti din toată ţara protestează la Bucureşti

Sindicaliştii au ieşit în stradă

Sindicaliştii au ieşit în stradă

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?