7.000 de oameni la Sibiu, alte mii în toată țara. Mihail Șora, la 101 ani, în stradă la Alba Iulia

 

Mii de oameni au ieșit la proteste în Cluj Napoca, Brașov, Timișoara, Sibiu, Constanța și în multe alte orașe ale țării. Oamenii manifestează împotriva legilor Justiției și cer demisia Guvernului. La Cluj-Napoca, circa 1.500 de manifestanţi strigă ”Demisia” în centrul oraşului, unde este şi Târgul de Crăciun şi se aud şi colinde, transmite Mediafax.

SIBIU

Peste 7.000 de sibieni au mărșăluit duminică seara, pe principalele bulevarde din oraș, într-un miting autorizat, a precizat pentru AGERPRES organizatorul manifestării, Doru Apostol.

Protestul, care a fost unul autorizat, s-a încheiat la ora 21,00, fără incidente.

Protestatarii au scandat în premieră "Codruța, ia-o pe Olguța!", dar și lozinci mai vechi, "PSD, ciuma roșie!", "DNA să vină să vă ia!", "Demisia!", "Anticipate!".

BRAȘOV

Peste 3.000 de persoane au protestat la Brașov, pentru a patra săptămână consecutiv, cerând retragerea Legilor Justiției și anularea modificărilor la Codul Fiscal.

Începând cu ora 18.00, câteva sute de persoane s-au adunat în fața Prefecturii, de unde, după o oră, au plecat în marș spre Piața Sfatului, pe bulevardul Eroilor-str.Castanilor-str.-Iuliu Maniu-str.Nicolae Iorga-str.Mureșenilor.

În drum spre Piața Sfatului, numărul celor care formau coloana a depășit 3.000 de persoane, potrivit unor surse.

Circulația mijloacelor de transport în comun a fost, pentru scurt timp, afectată de trecerea coloanei de manifestanți.

Protestatarii au scandat "Hoții", "DNA să vină să vă ia", "PSD și ALDE să plece de la guvernare", "Fără corupți la guvernare", "PSD, ciuma roșie", "Demisia", "Jos Guvernul mincinos", "Nu vrem să fim o nație de hoți". Ei au fluturat steaguri, au suflat în vuvuzele, au bătut în tobe și au sunat din clopoței și tălăngi.

Pe pancartele manifestanților se putea citi: "Jos ghiara de pe Justiție", "Ne-am săturat să rezistăm", "Vrem dreptate, lustrație și Justiție", "Doamne, scapă-ne de nea Dracnea", "Clinica#Jilava oferă tratament gratuit împotriva ciumei roșii. Perioada minimă de tratament 30 de ani".

Alba Iulia

Filozoful şi eseistul Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, participă, duminică, la Alba Iulia, alături de peste 200 de oameni, la protestul împotriva Revoluţiei fiscale şi Legilor justiţiei. El a declarat că fără justiţie am ajunge să ne conducă ”hoţii şi ticăloşii”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mihai Şora a ajuns la protest după mai bine de o jumătate de oră de la începerea acestuia şi a primit aplauze din partea celor prezenţi. Filozoful a spus că este normal ca oamenii să se intereseze de ”soarta cetăţii”.

Întrebat dacă este important să apărăm justiţia, Mihai Şora a răspuns: ”Bineînţeles. Ce ne-am face fără justiţie? Am ajunge să ne conducă hoţii şi ticăloşii dacă nu există justiţie”.

Cluj

Peste 1.500 de persoane au protestat duminică seara în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca unde s-a deschis Târgul de Crăciun, acestea scandând "Dragnea nu uita România nu-i a ta" şi "Demisia" în timp ce în altă parte se aud colinde şi se citesc poveşti cu Moş Crăciun.

Protestatarii s-au adunat duminică seara în jurul orei 18 în Piaţa Unirii din Cluj-Napoca chiar în interiorul Târgului de Crăciun. Ei au bannere şi afişe cu mesaje precum "Noi suntem statul paralel, Dragnea nu ai viză în el", "Toţi pentru justiţie", "Vă jucaţi cu focul, curând mămăliga va exploda", "Curaj DNA vino şi îi ia" şi scandează "Nu vrem să fim conduşi de hoţi", "Parlament penal marş la tribunal", "Dragnea şi Tudorel sunteţi statul paralel", "Dragnea nu uita România nu-i a ta", "Hoţii la răcoare nu la guvernare", "Tăriceanu şobolanul", "Demisia" .

În timp ce într-o parte a pieţei se protestează, în altă parte se cântă colinde şi se citesc poveşti despre Moş Crăciun.

IAȘI

Peste 2.000 de oameni au ieșit din case pentru a participa la un miting și un marș de protest față de modificările aduse legilor Justiției și Codului Fiscal.

Persoane de toate vârstele au venit în Piața Unirii și au scandat mesaje împotriva guvernului, a liderilor PSD și ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, dar și la adresa ministrului Justiției, Tudorel Toader. În Piața Unirii s-au auzit lozinci precum "PSD, ciuma roșie", "PSD partid de hoți", "Veniți cu noi, vă fură și pe voi", "Dragnea la închisoare, nu la guvernare", "Dragnea, România nu e a ta", "România, trezește-te".

Acompaniați de zgomotul vuvuzelelor, fluierelor și huiduielilor, manifestanții au plecat în marș pe străzile din centru. În fața sediului PSD, au scandat din nou lozinci antiguvernamentale și împotriva lui Liviu Dragnea. Ei au purtat pancarte pe care se putea citi "Terminăm ce am început în 1989", "Jos PSD", "Cetățenii au dreptul și obligația să apere România", "Iohannis, ești bine?", "Care e viitorul meu? Dragnea vreau să știu și eu", "Fără condamnați sau inculpați în funcții publice, pe viață!"

CRAIOVA

Și la Craiova câteva sute de persoane au protestat, în Piața Mihai Viteazul, unde au fluturat steaguri și au scandat împotriva Guvernului și a PSD. Protestul în această zonă, unde este organizat și Târgul de Crăciun, a durat circa o oră.

În jurul orei 20,00, coloana de manifestanți care mărșăluia pe Calea București, principala arteră a orașului, număra 1.000 de persoane.

CONSTANȚA

Circa 300 de persoane, activiști civici care s-au mobilizat pe rețelele de socializare, dar și oameni care au răspuns la invitația unor confederații sindicale, participă duminică seară, începând cu ora 18.00, la o manifestație de protest organizată pe platoul Prefecturii sub sloganul "Constanța contează — Țara n-a votat hoția, voi nu sunteți România".



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?