Mihai Şora: Treziți-vă, oameni buni! Peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere

 
Mihai Sora, în Piata Victoriei, langa Girafa
Mihai Sora, în Piata Victoriei, langa Girafa

Filosoful Mihai Şora atrage atenția că, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere.

”1. PROTESTE MASIVE.

2. ANTICIPATE.

Știu, conștiința multor români a amorțit, iar – logistic – opoziția la tăvălugul pesedist este încă fragilă, are nevoie de timp pentru a se structura, pentru a face față, rațional și eficace, atacurilor brutale și repetate (cazul Justiției, al Băncii Naționale ori aservirea presei sunt doar câteva exemple vizibile, vârful icebergului).

Dar, oameni buni, în ritmul în care evoluează lucrurile, peste doi ani nu vom mai avea alegeri libere. Mai exact: mecanismul lor de organizare va fi într-atât de distorsionat (chiar păstrând aparențele legalității), încât vor ajunge să îngenuncheze toate instituțiile Statului. Toate. După care, în modul cel mai firesc, vor trece la anihilarea vocilor credibile din opoziție și din societatea civilă.

Ritmul disperării este mai periculos decât oricare altul: un om care se agață de putere cu orice preț, prin orice mijloace, constituționale sau nu, direct ori prin interpuși, un om disperat, care știe că – pierzând puterea – are totul de pierdut, este infinit mai primejdios, diabolic în decizii, decât unul care nu se află la putere, unul care nu are, în mâini, cârma țării.

Treziți-vă, oameni buni!

Și eu sunt dintre cei care cred că binele învinge. Am văzut însă prea multe victorii amare ori tardive, într-o viață de om, pentru a mă amăgi cu acest firicel de speranță și pentru a dormi liniștit”, a scris Mihai Șora, pe pagina sa de Facebook.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
ceapa aparam
25 Feb 01:30
Peste ani, nu vom avea alegeri libere ? Geoana nu a iesit Presedinte, cand alegerile au fost libere ? Atunci e de preferat sa nu fie libere, Mihai, dragostea mea. Votul trebuie sa fie corect si legal numarat ! Altfel, expresia exponentei fraudei a imposturii si nereprezentativitatii se manifesta idiosincratic in sensul discraziei sociale, nu crezi ?
Răspunde
0 0
Ce oroare,folosim limbaj de lemn de când a descoperit lumea filosofii ?
24 Feb 08:05
Senioare,sunteti informat gresit,dl Presedinte a fost ales pe bune,ca lumea s-a temut de pisoi.Dv de cine va temeti de tine mâța-n sac ?.Am in volum o poezie :”Viermi crescuti cu frunză nouă/Sa va tune ,să va plouă/V-ati hrăni si din rebuturi/Numai să vă faceți fluturi ”
Răspunde
0 0
emil
14 Feb 19:36
aveti dreptate alegerile au fost libere dar culmea este ca a iesit mereu cine trebuia sa iasa,deci sa nu ne mai vaicarim.romania este distrusa domnule sora
Răspunde
0 0
Infractorii la butoane ...
14 Feb 17:23
Aici se ajunge cind cochetezi infractorii !!!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?