Mihaela Buzărnescu s-a calificat în semifinale la Hiroshima

 

Mihaela Buzărnescu s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului WTA de la Hiroshima (Japonia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după ce a dispus de belgianca Alison van Uytvanck, a treia favorită, cu 6-4, 7-5.

Buzărnescu (31 ani, 125 WTA) a reuşit cel mai bun rezultat al său din acest an, fiind pentru prima oară când obţine trei victorii consecutive. Românca a fost condusă în primul set cu 2-0, dar a câştigat patru ghemuri la rând şi a preluat controlul. Buzărnescu s-a impus cu 6-4 în primul act, după ce a salvat o minge de break la 4-3.

În setul al doilea, belgianca a luat primul ghem, dar a urmat o serie de trei consecutive câştigate de Buzărnescu. Van Uytvanck a reuşit egalarea la 4-4 şi a condus apoi cu 5-4, dar românca a legat trei ghemuri la rând şi s-a impus cu 7-5, conform Agerpres.

Fiecare jucătoare a avut câte 3 aşi, van Uytvanck (25 ani, 63 WTA) a avut 6 duble greşeli, iar Buzărnescu una. Belgianca a totalizat mai multe mingi câştigătoare, 28-22, dar a avut şi mai multe erori neforţate 35-31.

Buzărnescu are acum 2-1 în meciurile directe cu van Uytvanck. Buzărnescu s-a mai impus în 2017, în finală la Poitiers (Franţa, 100.000 dolari), cu 6-4 6-2, iar belgianca şi-a luat revanşa în 2018, la Budapesta, în optimi, cu 6-1, 6-0.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 11.300 dolari şi 110 puncte WTA, iar în penultimul act o va înfrunta pe japoneza Nao Hibino, care a dispus vineri cu 6-4, 6-3 de principala favorită, taiwaneza Su-Wei Hsieh. Va fi prima confruntare dintre Mihaela şi Nao Hibino (24 ani, 146 WTA).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?