"Micuţa Picaso" din Vaslui: la 11 ani vindea tablouri cu 100.000 de dolari

 
Alexandra Nechita
Alexandra Nechita
FOTO: Business Magazin

Alexandra Nechita s-a născut la Vaslui, la 27 august 1985, la trei luni după ce tatăl său, Niki Nechita, s-a refugiat din România comunistă, în Statele Unite ale Americii.

Viorica Nechita, şi mica Alexandra au reuşit să se alăture soţului, respectiv tatălui, abia după doi ani. Părinţii Alexandrei fuseseră persecutaţi sub regimul comunist din România, scrie Business Magazin.

Alexandra Nechita a fost invitată la mai multe emisiuni cunoscute, precum Oprah Winfrey Show, şi a stat la masă cu personalităţi ca Bill Clinton. Talentul său extraordinar i-a făcut pe cei din jur să o numească "micuţa Picasso."

La începutul acestei luni, Oprah a realizat un nou interviu cu Alexandra în cadrul seriei “Where are they now” (Unde au ajuns – n.r.). „Cea mai mare sumă pe care am încasat-o pe o pictură de a mea a fost undeva în jur de 400.000 de dolari. Am fost norocoasă să–mi construiesc o viaţă atât de bună din munca mea, şi nu doar pentru mine, dar şi pentru familia mea. Acesta chiar a fost unul dintre cele mai daruri”, a spus Alexandra.

Lucrările sale au fost vândute în toată lumea, printre colecţionari numărăndu-se Ellen DeGeneres, Alec Baldwin, Calvin Klein şi Whoopi Goldberg.

În 1999, Nechita a fost selectată de către ONU pentru a conduce o iniţiativă de artă în peste 100 de ţări. Ea locuieşte în Los Angeles şi s-a măritat, la începutul lui 2014, cu designerul Dimitri Tcharfas.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?