Vom avea parte de o vreme uşor schimbătoare! Meteo pe trei zile

 

Vremea se va menţine în general frumoasă şi va continua să se încălzească uşor, devenind caldă pentru această perioadă, mai ales în vestul, centrul, nordul şi nord-estul ţării. Cerul va fi variabil mai mult senin, cu unele înnorări după-amiaza şi seara în nord-vest şi la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va avea intensificări temporare în Banat şi pe crestele montane înalte. Temperaturile maxime se vor încadra între 25 şi 32 de grade.

În Capitală va continua să se încălzească, devenind uşor mai caldă decât ar fi normal pentru acestă perioadă. Maxima va ajunge la 30...31 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

La mare vremea va fi în general frumoasă şi relativ caldă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 28 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 21 şi 23 de grade.

La munte, vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări în masivele nord-vestice, unde mai ales seara şi noaptea va ploua izolat şi slab. Vor fi 23 de grade la Stina de Vale, 22 la Predeal, 21 la Paltinis, 20 la Sinaia, 18 la Semenic si 16 pe vf. Toaca din Ceahlau.
Miercuri,  vremea se va menţine în general frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime, de vară se vor încadra între 26 de grade la Suceava şi 32 de grade la Giurgiu. Cerul va fi variabil mai mult senin, cu unele înnorări, mai ales după-amiaza şi seara, în zonele montane şi în regiunile nordice, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată şi descărcări electrice.

În Capitală, vremea se va menţine frumoasă şi uşor mai caldă decât ar fi normal pentru această perioadă. 14-16 grade dimineata si 30-31 de grade la amiază. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab.

Joi, temperatura încă mai creşte aşa că maximele trec de 30 de grade în aproape toată ţara, până la 33 de grade la Timişoara şi Giurgiu. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări doar în zonele montane unde cu totul izolat va ploua slab.

În Bucureşti, 15-17 grade dimineaţa şi o maximă de 31-32 de grade.

În regiunile intracarpatice vremea continuă să se încălzească şi ajunge să fie mai caldă decât ar fi normal la această dată. Vor fi 30 de grade în vestul ţarii de la Resita pina la Satu mare si Baia Mare, 20 la Cluj, Sibiu si Brasov si 27 la Miercurea Ciuc. Doar la munte după amiaza pot fi ploi slabe trecătoare. Vântul va avea intensificări temporare în Banat.

În sud, vremea însorită continuă ca şi creşterea temperaturii dealtfel. Maximele sunt între 28 şi 30 de garde în zonele de deal şi în jur de 30-31 la şes.

În Dobrogea continentală, în condiţii de cer mai mult senin temperatura ajunge la amiază la 30 de grade dar şi pe litoral e cald şi frumos, cu 27 de grade la Constanţa.

Moldova nu face excepţie. E frumos şi se mai încălzeşte astfel că maximele trec de 30 de garde în aproape toată regiunea, 32 de grade vor fi în Bacău. Doar la munte pot lăsa şi câţiva stropi de ploaie.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?