Mesajul emoționant apărut pe stadion în timpul meciului România - Norvegia

 

Aproape 30 de mii de copii au fost prezenți aseară pe Arena Națională la meciul România-Norvegia. Au cântat imnul național, moment care i-a impresonat până și fotbaliștii de pe teren. Numărul record este o performanţă pentru meciurile la care au avut acces doar copii. Până acum, era deținut de o partidă din Europa League, la care au luat parte 22 de mii de copii sub 14 ani şi însoţitorii lor. Chiar dacă au fost susținuți din tribune de cei mici, tricolorii au reușit doar un egal, 1-1 cu Norvegia. 

Au fost momente emoționante pe Arena Națională. Aproape 30 de mii de copii au cântat imnul național al României.

Sute de autocare au adus zecile de mii de copii care au asistat la meciul România-Norvegia. Însoțiți de profesori sau supraveghetori, cei mici au venit cu inima deschisă să-i susțină pe tricolori.

Tricolorii nu au rămas indiferenți față de cei aproape 30.000 de copii care au fost în tribune. Jucătorii au ieșit la încălzire cu un banner pe care era scris un mesaj special. ,,Pentru dragostea voastră curată, /Nu ne vom opri din luptă niciodată”.

După meci, Nicușor Stanciu le-a mulțumit copiilor pentru atmosfera creată în tribune.

România a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul cu Norvegia, în etapa a VIII-a a Grupei H a preliminariilor Euro-2020. Naționala de Fotbal a României rămâne pe locul al treilea al grupei.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?