Mesaj tulburător al unui fost membru al trupei Divertis, după moartea lui Ioan Gyuri Pascu

 
Ioan Gyuri Pascu Ioan Gyuri Pascu

Ioan Gyuri Pascu a murit. Printre cei mai afectați au fost foștii lui colegi din grupurile Divertis și Distractis, care sunt alături în aceste zile grele de fosta soție a lui Gyuri, cea care i-a rămas prietenă apropiată artistului. Dintre ei, Valentin Gora a ales să-i dedice prietenului și fostului său coleg un text cu adevărat tulburător, în care a surprins esența celui care a fost și rămâne Ioan Gyuri Pascu.

Textul emoționant al lui Gora, intitulat "Hoțul de clipe", a fost distribuit pe pagina de Facebook de un alt coleg al celor doi, Silviu Petcu. Prin cuvintele așternute s-a creat un amestec perfect cu povești despre talentul, genialitatea și sensibilitatea lui Gyuri Pascu, dar durerea este cea care apare la suprafață.

"A plecat Gyuri. A plecat de trei zile și tot de atunci vreau să scriu despre el. Și nu știu cum. Despre Gyuri care strălucea pe scenă, a vorbit toată lumea. Aș putea să încep cu cel cu care am umblat din gazdă în gazdă, la începuturile noastre prin București, cu poveștile nopților cântate și ale celor vorbite în care am amestecat cam tot ce se putea amesteca: bucurii, tristeți, cărți, sport, întrebările noastre despre mersul și rostul lumii și multă, multă viață. Ar mai fi o variantă, meciurile pe care le-am văzut și trăit împreună... sau aș putea începe cu Gyuri cel sensibil, vulnerabil și trist care se ascundea în chitară ca să fie el, ...sau cu Gyuri care bătea noaptea la ușă să mă întrebe dacă nu am o bucată de pîine că el are o ceapă, sau cu drumurile noastre cu mașina, sau.... S-ar putea să fie omul cu care am cele mai multe amintiri. Sigur este omul împreună cu care am rîs cel mai mult", și-a început Valentin Gora poveștile trăite alături de prietenul său, dar și complexitatea sa ca om, scrie click.ro.


"Era un amestec perfect de Caragiale și Creangă, în care se mai băga din când în când și Shakespeare. Asemenea lui Creangă avea umorul sănătos, spumos, i-aș spune moldovenesc, dar vorbim despre Gyuri, era un Harap Alb în care trăiau, fericiți și nu prea înghesuiți, Gerilă, Flămînzilă, Setilă, Ochilă sau Păsărilă Lăț-Lungilă, (nu rîdeți, Gyuri știa cum să aducă luna de pe cer și să ți-o pună în palmă). Și nu de puține ori, toți plecau, ca să-i facă loc lui Moș Nechifor Coțcariu.

Îl iubea pe Caragiale și învățase de la el să folosească ironia fină, să ia din viață și să pună pe scenă sau pe ecran, personaje de un umor fabulos. Autoironia era un bonus care venea de la el. Talentul lui era uriaș, lua o jumătate de glumă și făcea din ea una întreaga, rotundă și plesnitoare ca o minge nouă și frumoasă. Era hoț de clipe. Știa să fure clipa, să o facă să fie a lui. Da, avea geniu adevarat. Am văzut asta de multe ori, așa că trebuie să o spun. Prostește vorbind, cred că și Dumnezeu va rîde cu el.

Cu el râsul era râs, spectacolul era spectacol, cântatul era cântat, în trei cuvinte: treaba era treabă. Doar noaptea era de multe ori zi...

A fost frumos!

De trei zile jucăm o poveste tristă. Aștept să se audă, de undeva de sus, o Voce care să spună: Gyuri, asta a fost bună, o păstrăm să o avem, dar hai să mai tragem una perfectă", a încheiat, cu tristețe, Valentin Gora.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?