Merkel: Nu a sosit timpul pentru anularea sancțiunilor împotriva Rusiei

 
Merkel: Nu a sosit timpul pentru anularea sancțiunilor împotriva Rusiei
Merkel: Nu a sosit timpul pentru anularea sancțiunilor împotriva Rusiei

Cancelarul federal al Germaniei, Angela Merkel, a afirmat, marți, că nu a sosit, încă, timpul pentru anularea sancțiunilor împotriva Rusiei, informează agenția de presă TASS, citată de Agerpres.

"Ele (sancțiunile) sunt inevitabile, atât timp cât Rusia nu depune sau depune prea puține eforturi pentru depășirea crizei', a declarat Merkel, într-un discurs susținut la Congresul Afacerilor de Familie din UE, organizat la Berlin.

Pe de altă parte, Merkel a recunoscut că sancțiunile au repercusiuni negative atât asupra economiei europene, cât și asupra economiei germane.

"Lucrăm continuu asupra unei soluționări diplomatice a acestei crizei, în timpul căreia, din păcate, continuă să aibă loc încălcări ale integrității teritoriale a Ucrainei", a adăugat cancelarul german.

Ca urmare a crizei din Ucraina, Uniunea Europeană a adoptat o serie de sancțiuni la adresa unor oficiali și companii din Rusia. Există, însă, voci în cadrul UE, care consideră că sancțiunile împotriva Rusiei sunt o eroare.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?