Meleșcanu, reacție după criticile unui oficial german la adresa Guvernului

 

Ministrul de Externe, Teodor Meleșcanu, a declarat că a trimis ambasadei Germaniei la București o scrisoare de protest după ce un oficial neamț a afirmat că Guvernul PSD ALDE nu are credibilitate și că președintele Klaus Iohannis ar trebui să reprezinte România pe perioada celor șase luni de președinție la Consiliul UE.



„Nu cred în niciun caz că un oficial poate să dea sentințe în legatură cu ceea ce ar trebui să se întâmple în altă țară. I-am trimis o scrisoare în această seară (vineri - N.R.) dlui ambasador al Germaniei la Bucuresti”, a declarat, la Antena 3, Teodor Meleșcanu, citat de stiripesurse.

Împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru Imigrare şi Minorităţi, Bernd Fabritius, a declarat recent, într-un interviu pentru RFI, că Guvernul României nu este credibil pentru a asigura președinția rotativă a Consiliului UE.


„Eu nu văd o soluţie mare, în care Guvernul României ar putea să redobândească o încredere pe care s-a străduit s-o distrugă în ultimii doi-trei ani, acum, repede, pe ultimele sute de metri, când de fapt preşedinţia a început deja”, a declarat oficialul german.

În acest context, acesta chiar a precizat că România ar avea de câștigat dacă ar fi reprezentată de Klaus Iohannis.

„Este şeful statului, el este o persoană foarte recunoscută, foarte pragmatică în cadrul partenerilor UE. Premierul Dăncilă este mai puţin cunoscut în acest cadru, este cunoscută de fapt ca o persoană care mai mult execută avize şi dorinţe stabilite de partid şi de persoane care nu sunt abilitate a reprezenta ţara în plan european. Din acest motiv, singura şansă pentru o perioadă de succes ar fi dacă preşedintele Iohannis ar fi locomotiva în fruntea preşedinţiei UE,”a declarat împuternicitul Guvernului Federal al Germaniei pentru Imigrare şi Minorităţi.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?