Medicul gorjean acuzat de luare de mită a fost arestat preventiv pentru 29 de zile

 
Foto: gandul.info
Foto: gandul.info
Preşedintele Comisiei pentru Expertizarea Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj, medicul Radu Cicerone Coiculescu, a fost arestat preventiv vineri, pentru 29 de zile, sub acuzaţia de luare de mită.
Tribunalul Gorj a admis propunerea de arestare preventivă pentru 29 de zile a medicului Radu Coiculescu, cercetat pentru luare de mită. De asemenea, s-a pus în mişcare acţiunea penală faţă de celelalte două membre ale Comisiei Judeţene de Expertizare a Persoanelor Adulte cu Handicap Gorj, care au devenit inculpate, fiind cercetate în stare de libertate.

Medicul Coiculescu a fost reţinut, joi seara, pentru 24 de ore, în baza unei ordonanţe de reţinere, după ce oamenii legii i-au organizat un flagrant în dimineaţa aceleiaşi zile.


"La nivelul Consiliului Judeţean Gorj se va constitui o comisie internă care va analiza activitatea medicului Radu Coiculescu. Faptele sale au adus o pată pe instituţia pe care o conduc", a declarat Ion Călinoiu, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj.

Directorul Direcţiei Generale de Protecţie Socială şi Protecţie a Copilului Gorj, Constantin Preoteasa, a spus că fapta doctorului Radu Coiculescu este reprobabilă şi aduce prejudicii de imagine Consiliului Judetean şi instituţiei de asistenţă socială: "Ion Călinoiu spunea că nu îl va mai accepta pe medicul Coiculescu în fruntea acestei comisii. Nu aş fi crezut că un om înstărit ca doctorul Coiculescu se va preta la aşa ceva. Dacă instanţa aprobă mandatul de arestare preventivă, înseamnă că este vinovat", a afirmat Preoteasa.

Ofiţeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, împreună cu un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, au organizat un flagrant, joi, după ce o femeie l-a denunţat pe medicul Radu Coiculescu, preşedintele comisiei, care i-a refuzat dosarul pentru că nu îi dăduse şpaga corespunzătoare. În cabinetul comisiei, formată din dr. Radu Coiculescu şi alţi doi membri, anchetatorii au găsit bani şi alte bunuri.

Medicul Radu Coiculescu este membru al PNL Gorj. "Un om incorect nu poate asociat cu imaginea PNL Gorj. Faptele sale nu afectează imaginea organizaţiei. Cu toate că Radu Coiculescu a fost membru în Biroul politic, el şi-a pierdut această calitate prin neparticiparea la zeci de şedinţe. Acum este un simplu membru", a afimat joi Dan Ilie Morega, liderul PNL Gorj.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?