Medic, cercetat după ce a refuzat să opereze o pacientă din cauza salarizării

 

Situaţie bizară la Spitalul Județean din Târgu Jiu. Un medic a refuzat să trateze o pacientă care se afla în stare gravă şi a scris motivul chiar în fișa de spitalizare: ,,lipsa unei salarizări corespunzătoare''. 

Femeia în vârstă de 63 de ani a venit la spital în urmă cu o săptămână, cu o viroză respiratorie puternică. După câteva zile starea ei s-a agravat și a fost adusă la Terapie intensivă cu bronhopneumonie acută.

Cadrele medicale au cerut intervenţia unui medic pneumolog, pentru efectuarea unei aspirări bronşice. Doctorul care a venit a scris în fişa pacientei că nu se poate realiza intervenția din cauza: „lipsei personalului mediu şi lipsă salarizare corespunzătoare a personalului care efectuează această manevră”.

Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, medicul ar încasa lunar 11.000 de lei, fără orele de gardă. Pentru ca pacienta să nu aibă de suferit, un alt doctor a consultat-o ulterior. Conducerea unității medicale a declanşat o anchetă. În acest caz a fost convocată Comisia de Etică. "Dacă este așa este regretabil și voi fi foarte ferm. Voi aplica sancțiunea cea mai dură. (...)Comisia are termen două zile să vină cu concluziile și cu propunerile care se impun. Nici medicii și nici asistentele nu ar avea motive să se plângă de salarizare pe fișa de internare", a declarat managerul Spitalului Judeţéan din Târgu Jiu pentru Realitatea TV.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Anchetatii, jupuitii, obligatii ...
31 Jan 16:38
Cum sa spuna o director/are pusa politic ca nu sint asistente de specialitate iar femeile de servici obligate sa faca manevre medicale nu sint platite corespunzator !? Cum sa spuna ca au salarii dar pentru asta lucreaza unul in loc de patru si nu exista materiale medicale !? Jupuitii, batetii la talpi, la bilutze, ...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?