Poliția, "în vizită" la Sanador, într-un dosar de înșelăciune și fals în înscrisuri

 

Mai multe structuri de control efectuează percheziții la sediile administrative ale unei unități sanitare private, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.



Miercuri, 27 februarie, începând cu ora 10:30, polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, pun în aplicare 3 mandate de percheziţie domiciliară în București, la sediile administrative ale unei unități sanitare private, într-un dosar penal, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii unor infracțiuni de înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Potrivit unor surse judiciare, se verifică modul de decontare de la pacienți sau de la casa de asigurări pentru prestarea de servicii medicale pentru boli cardiovasculare. Concret, sunt indicii că se încasau bani pentru același serviciu medical (operație) și de la pacienți și de la casa de asigurări.

Potrivit aceloraşi surse, unitatea medicală privată vizată este Spitalul Clinic Sanador.

Rețeaua de sănătate privată Sanador a fost vizată de multe scadaluri în ultima perioadă, cele mai răsunătoare fiind decesele, în condiții suspecte, a doi pacienți. Un copil și o femeie.

În cazul copilului de un an şi 10 luni care a murit după o banală operaţie de hernie la Spitalul Sanador, concluzia a fost cel puțin șocantă: un vas de sânge a fost atins în timpul operaţiei, iar copilul a sângerat lent ore-n şir până a murit.

Cauza morţii este aşadar hemoragie internă, iar medicii spitalului nu au intervenit în multele ore trecute de la încheierea operaţiei până la deces.

Ştefan, care nu împlinise încă 2 ani, a murit la sfârșitul lunii octombrie, într-un spital privat Sanador, din Capitală, la câteva ore după după ce fusese operat de hernie inghinală.

În al doilea caz, la fel de șocant, a fost vorba de o femeie de 65 de ani care a ajuns la Sanador pentru a face analize încă din luna martie 2018. A primit îngrijiri medicale tot la Sanador în urma unui accident vascular. După ce a ajuns acasă, femeie a acuzat dureri de burtă și s-a întors la spital. 

Copiii femeii susțin că medicii de la Sanador i-au pus un diagnostic greșit și anume infecție cu bacteria Clostridium difficile. A primit tratament pentru acest diagnostic, iar în urmă cu aproximativ o lună i-a fost descoperit adevăratul diagnostic, o problemă la nivelul vaselor de sânge. 

În ultimele zile de viață, ea a fost operată de 4 ori. Medicul chirurg spune că evoluția după operație a fost una bună, dar starea ei de sănătate s-a înrăutățit în ultimele două zile, iar joi dimineața a încetat din viață. 

Reacția oficială a rețelei de sănătate

 "In urma informatiilor aparute in aceasta dimineata, reprezentantii SANADOR declara urmatoarele: Spitalul Clinic Sanador furnizeaza in aceasta dimineata, la cererea institutiilor competente, informatii cu privire la derularea programului national de chirurgie cardio vasculara in cadrul unitatii medicale. Spitalul Clinic Sanador colaboreaza pe deplin cu institutiile abilitate in vederea lamuririi oricarui aspect din activitatea sa si va furniza absolut toate datele si documentele necesare in acest sens".

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?