Marius Iacob, audiat la Parchetul General: N-am nicio legătură cu aducerea lui Nicolae Popa în țară!

 
Marius Iacob, audiat la Parchetul General, după plângerea lui Ghiță pe numele lui Kovesi / Foto: Inquam Photos / George Calin
Marius Iacob, audiat la Parchetul General, după plângerea lui Ghiță pe numele lui Kovesi / Foto: Inquam Photos / George Calin
Marius Iacob, audiat la Parchetul General, după plângerea lui Ghiță pe numele lui Kovesi / Foto: Inquam Photos / George Calin Marius Iacob, audiat la Parchetul General, după plângerea lui Ghiță

Marius Iacob, procuror-şef adjunct al DNA, a fost audiat, vineri, la Parchetul General, în dosarul deschis de procurori după plângerea depusă de omul de afaceri Sebastian Ghiță pe numele fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, pe care o acuză că i-a cerut plata transportului lui Nicolae Popa din Indonezia. Iacob a fost audiat în calitate de martor.



Marius Iacob urma să aducă lămuriri cu privire la dosarul deschis după ce Sebastian Ghiță a reclamat-o la Secția pentru anchetarea magistraților pe Codruța Kovesi, fost procuror-șef DNA, pentru constituire de grup infracțional organizat.

"Am fost audiat ca martor în două cauze penale, una o știți foarte bine și alta care a avut ca obiect depunerea unor plângeri de către doi procurori care au fost achitați în prima instanță. Am relatat toate aspectele pe care le știu în legătură cu două cauze și alte detalii nu vă pot da. Nu l-am însoțit pe Nicolae Popa, nu am nicio legatură cu aducerea lui în țară", a spus Marius Iacob, la ieșirea de la audieri.

Sebastian Ghiță susține că Laura Codruța Kovesi i-ar fi cerut să plătească avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa. Acesta a mai spus că are martori, dar și o factură ca dovadă în acest sens.

Potrivit lui Sebastian Ghiţă, factura prin care a fost plătit avionul a ieşit la iveală de curând, documentele fiind descoperite printr-un control al Antifraudei.

"Săptămâna trecută am aflat faptul că există un raport al Antifraudei de care n-am știut. La momentul acela nu am avut factura, ci doar am menționat-o. Acea firmă a fost obligată să scoată acea factură de la cheltuieli și acel control de la Antifraudă a făcut un raport în care a rămas menționat numărul facturii, data, suma și beneficiarul. Și atunci dintr-o dată am avut dovada", a spus Ghiță, la un post TV.

Ghiță a povestit că Negulescu, la momentul percheziției la firmă, a sustras acest document, fiind singurul pe care l-a luat.

Ghiță a mai spus, pe fondul acelorași acuzații, că Laura Codruța Kovesi are un stil "nazist" de a face lucrurile și că a vorbit direct cu el despre banii pentru acea cursă.

"Am dat bani pentru că mi-a cerut doamna Kovesi. La acel moment, nu am perceput-o ca pe o chestiune așa cum este, adică o mită, dar după standardele dânsei, a fost mită. Era procurorul general. Kovesi, mai în glumă, mai în serios, îți spunea și ce avantaje aveai și ce rele poți păți dacă o contrazici. Nu de puține ori amenința. Kovesi a cerut-o personal. Cererea a fost a dânsei, viza interesul său personal. Kovesi are un stil de a face lucrurile... nazist, extrem de dur, era procuror general al României", a spus Ghiță.

Potrivit acestuia, există persoane care pot depune mărturii, unele sunt cunoscute, altele nu, dar mai multe persoane din statul român ar fi ;tiut de plată.

La începutul anului trecut, Sebastian Ghiță anunța că aducerea lui Nicolae Popa din Indonezia s-a făcut cu un avion plătit de o firmă privată.

"O firmă de construcţii din Ploieşti, care a primit bani de la Asesoft, a fost cea care a plătit avionul pentru aducerea lui Nicolae Popa, fostul director FNI, din Indonezia. O firmă privată, la cererea statului român şi a doamnei Kovesi, a plătit 200.000 de euro pentru a fi adus cel care a falimentat FNI şi aş vrea să o întreb pe Kovesi: Ce operaţiune e asta? Suntem vinovaţi de spălare de bani? E doar dânsa? Doar eu? Am trimis noi poliţişti în Indonezia?", susţinea, la acea vreme, afaceristul.

Ulterior, Nicolae Popa, fostul director FNI, a declarat că a fost adus în ţară cu un avion privat care plecase spre Jakarta gol.

Reamintim că Nicolae Popa a fost condamnat în lipsă, în anul 2000, la 15 ani de închisoare, pentru fraudă, iar în anul 2006, alături de Ioana Maria Vlas, în legătură cu prăbuşirea Fondului Naţional de Investiţii, în urma căreia mai mult de 100.000 de români şi-au pierdut banii investiţi, iar statul român, care garantase, a fost obligat să plătească circa o sută de milioane de euro compensaţii.

Popa a fost adus în ţară, din Jakarta, în anul 2011.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?