Marius Copil, în ultimul tur al calificărilor de la Indian Wells

 
Marius Copil
Marius Copil

Marius Copil (locul 111 ATP) l-a învins, miercuri dimineaţă, scor 7-6(5), 6-2, pe Lukas Rosol (Cehia, 155 ATP), în prima manşă a calificărilor turneului Masters de la Indian Wells.

Marius Copil a ajuns în ultimul tur al calificărilor de la Indian Wells, după ce a trecut fără emoţii de Rosol, scor 7-6(5), 6-2, iar pentru un loc pe tabloul principal se va duela în această seară cu Denis Kudla (SUA, 130 ATP), notează Mediafax.ro.

Marius şi-a consolidat încrederea după ce săptămâna trecută a atins optimile de la Dubai (1-6, 4-6 cu Lucas Pouille), iar asta s-a văzut din plin şi contra lui Lukas Rosol. Serviciul i-a funcţionat la cote înalte, iar cehul nu a reuşit nici măcar un break, în timp ce Copil s-a impus pe serviciul adversarului de două ori, la 1-1 şi la 5-2 în manşa secundă.

Pentru Copil, calificarea pe tabloul principal de la Indian Wells, dotat cu premii în valoare de 8 milioane de dolari, ar reprezenta o premieră. Cert este că Marius are şanse importante, întâlnind un jucător mai slab clasat decât el. Copil şi Kudla au mai jucat un singur meci direct până acum, iar americanul a câştigat în calificările de la Basel 2013, cu 1-6, 6-3, 6-2.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?