Marile companii petroliere nu au stat degeaba! Lobby de 250 de milioane de euro în opt ani

 

Lobby, un fel de șpagă instituționalizată, importată din SUA, a reușit să pătrundă adânc și pe Bătrânul Continent. Cele mai mari cinci companii mondiale de petrol şi gaze naturale, BP, Shell, Chevron, ExxonMobil şi Total au cheltuit nu mai puțin de 250 de milioane de euro pentru a face lobby pe lângă instituțiile europene.

Cele mai mari cinci companii mondiale de petrol şi gaze naturale, BP, Shell, Chevron, ExxonMobil şi Total, precum şi grupurile care reprezintă interesele industriei de petrol şi gaze, au cheltuit cel puţin 250 milioane de euro începând din 2010 şi până în 2018 pentru a face lobby pe lângă instituţiile Uniunii Europene, arată un raport publicat joi de o coaliţie de ONG-uri, informează AFP.

Conform acestui raport, marii actori din industria de petrol şi gaze precum şi organizaţiile care reprezintă sectorul combustibililor fosili au avut cel puţin 327 de reuniuni cu responsabilii Comisiei Europene, după ce Jean-Claude Juncker a preluat preşedinţia Executivului comunitar în 2014, adică mai mult de una pe săptămână. ONG-urile Corporate Europe Observatory, Food and Water Europe, Friends of the Earth Europe şi Greenpeace au ajuns la aceste cifre pe baza analizării declaraţiilor companiilor şi a datelor incluse în registrul transparenţei, în care sunt incluse intervenţiile grupurilor de interes şi de lobby pe lângă instituţiile europene.

Autorii raportului subliniază însă că această cifră reprezintă doar vârful icebergului deoarece unele companii nu au declarat cheltuieile în registrul voluntar. De asemenea, raportul nu examinează cheltuielile pentru lobby făcute de fiecare companie la nivelul parlamentelor şi instituţiilor naţionale.

"Aceasta face parte dintr-o atitudine cronică a industriei combustibililor fosili, care face totul pentru a întârzia, slăbi sau submina acţiunile necesare în favoarea climei", a declarat Pascoe Sabido, cercetător pe lângă Corporate Europe Observatory.

Raportul susţine că acţiunile de lobby au avut succes în a slăbi legislaţia UE în domeniul climei. Acţiunile de lobby ating intensitatea maximă în momentul elaborării legislaţiei. Companiile de petrol şi gaze precum şi grupurile care reprezintă interesele industriei de petrol şi gaze au avut cheltuieli mari în 2014, în perioada discuţiilor cu privire la obiectivele UE pentru 2030, când au cheltuit 34,3 milioane euro pentru a face lobby pe lângă instituţiile UE.

Blocul comunitar este considerat un lider global când vine vorba de lupta împotriva schimbărilor climatice însă unii apărători ai mediului sunt îngrijoraţi că statele membre nu fac suficient pentru a elimina, suficient de rapid, combustibilii fosili astfel încât să poate fi atins obiectivul acordului de la Paris, care constă în limitarea încălzirii globale la sub două grade Celsius.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?