Manualele de clasa a V-a ajung de luni în şcoli, la două luni de la începerea anului şcolar

La două luni de la începerea şcolii sunt gata, în sfârşit, şi manualele de clasa a V-a. Cel puţin asta susţine ministrul Educaţiei, care a declarat că acestea vor ajunge luni în şcoli. Editurile care nu au făcut livrările vor fi sancţionate pentru fiecare zi de întârziere. 



"În 17 noiembrie era termenul de livrare către Inspectoratele Şcolare, toate inspectoratele lucrează alături de colegii noştri directori sâmbătă şi duminică în aşa fel încât luni să avem toate manualele la care s-au câştigat licitaţiile, după cum bine ştiţi nu la toate s-au depus în luna martie ofertă pentru editarea de manual şcolar”, a declarat Liviu Pop.

Ministrul Educaţiei a explicat că o situaţie clară, la nivel naţional, va fi făcută luni în jurul prânzului şi că editurile care nu au respectat contractele vor fi sancţionate. “Luni la ora 12. 00 vom avea un eventual clar la nivel national, iar acele edituri, dacă vor fi, eu sper să nu fie, care nu au livrat manualele vor fi sancţionate în conformitate cu contractul, 0.5% pe zi de întârziere, din valoarea contractului” , a declarat ministrul.

Alte subiecte pe Realitatea.net

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?