Coldea confirmă: Dragnea, prezent la ”tăierea porcului” de la SRI

Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea a afirmat că nu a fost vorba despre vreo ”tăiere de porc”, ci despre un eveniment de Crăciun la care au participat beneficiari legal al SRI. 



Șeful Comisiei de control al SRI a afirmat că Florian Coldea ar fi confirmat participarea lui Liviu Dragnea, George Maior și Sebastian Ghiță la întâlnirea care a avut loc la o vilă de protocol a SRI.

”A spus că a existat un astfel de eveniment, înainte de Crăciun. Au participat peste zece persoane. Nu vrea să detalieze numele. A fost rugat doar să confirme unele persoane despre care le știm și le-a confirmat. Ghiță, Dragnea, Maior, Coldea, parteneri externi și domnul Ponta. Toate aceste persoane erau beneficiari ai SRI. N-a fost nicio tăiere de porc”, a declarat Claudiu Manda. 

Coldea nu a răspuns dacă la întâlnire a participat și șefa DNA, Laura Codruța Kovesi. În prealabil, George Maior, fostul șef SRI, confirmase prezența lui Kovesi alături de Dragnea la acest eveniment.

”Cred că Maior a confirmat la momentul respectiv despre prezența lui Kovesi și a Liviei Stanciu. Când l-am întrebat (pe Florian Coldea, n.r.) care au fost acele persoane, printre numele enumerate sunt cele de mai sus. La întrebarea despre doamna Kovesi, dacă a fost sau nu, nu a răspuns și nici noi nu am insistat să ne confirme sau nu”, a precizat Claudiu Manda.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?