Maior, după audieri: E un interes politic pentru schimbarea mea, nu-l înţeleg

Ambasadorul României în Statele Unite, George Maior, consideră că o eventuială retrage a sa din funcţie, ca urmare a implicării sale în scandalul scrisorii lui Rudolph Giuliani, ar fi un gest care el nu-l înţelege. Declaraţia a fost făcută la finalul audierii lui Maior în Comisia de politică externă a Senatului.



"Dacă există un interes politic în rechemarea mea, acesta trebuie explicat, eu nu îl înţeleg. În acest moment, relaţia româno-americană este la cel mai înalt nivel, deci consider că o eventuală rechemarea a mea ar fi o greşeală," a afirmat fostul şef al SRI, la încheierea audierii în comisie.

Întrebat cum ar califica reacţia sa în cazul scrisorii lui Rudolph Giuliani, avocatul preşedintelui Donald Trump, Maior a afirmat că a procedat corect.

"Reacţía mea este acoperită de realitate şi oportună, fără declaraţi amea opinia publică din România ar fi putut interpreta greşit acţiunea lui Giuliani, era de datoria mea să servesc interesul naţional," a mai afirmat Maior. 

De altfel, şi în timpul audierilor Maior a afirmat că nu înţelege atitudinea celor care îi reproşează intervenţia, pe motiv că ar fi afectat relaţiile bilaterale, "Nu am fost convocat la Departamentul de Stat, în schimb am avut o discuție profundă pe toate palierele cu adjunctul asistentului secretarului de stat, inclusiv despre inițierea agendei viitoare, întâlniri la nivel de președinte și de membri ai guvernului. O discuție constructivă, cum am în fiecare săptămână," a declarat Maior

Tăriceanu şi Meleşcanu au pus tunurile pe Maior

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?