Maior al SRI condamnat la închisoare pentru trafic de droguri

Ciprian Sabin Mareș, maior în cadrul SRI Arad, a fost condamnat, joi, la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru trafic de droguri, de judecătorii Curții de Apel Timișoara, după ce inițial a primit o pedeapsă cu suspendare la Tribunalul Arad.



Curtea de Apel Timişoara a admis, joi, apelul formulat de DIICOT Arad în cazul maiorului SRI Ciprian Mareş şi a dealerului Edi Palincaş. Astfel, susţin surse oficiale, magistraţii au decis ca maiorul SRI să fie condamnat la 3 ani şi 6 luni cu executare, faţă de 2 ani şi 6 luni, cât primise în primă instanţă la la Tribunalul Arad, scrie Mediafax.

În cazul lui Palincaş, Curtea de Apel Timişoara a decis ca acesta să execute doi ani de închisoare.

Decizia Curţii de Apel Timişoara este definitivă.

În august 2017, Ciprian Sabin Mareş şi Eduard Palincaş au fost duşi de procurorii DIICOT în faţa magistraţilor cu propunere de arestarea preventivă pentru trafic de droguri de mare risc.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?