Ludovic Orban, despre propunerea lui Dragnea, de a elimina pragul la referendum: "Nu îi e ruşine?!"

Președintele PNL, Ludovic Orban, a declarat că este "o obrăznicie" din partea lui Liviu Dragnea să propună eliminarea pragului de participare la referendum, necesar validării, iar afirmațiile liderului PSD sunt un pretext ca să ascundă faptul că oamenii nu au votat din cauza acestuia, potrivit Mediafax.



"Nu îi e rușine lui Dragnea? Au mai coborât pragul de validare de la 50% la 30%, cu un obiectiv foarte clar urmărit, acela de a îl demite mai ușor pe Președintele României, pentru că ei știu că niciodată nu vor avea șansa să câștige alegerile pentru funcția de președinte. E o obrăznicie din partea lui să se facă că nu înțelege că de fapt foarte mulți români care susțineau familia tradițională nu au venit la vot pentru că au perceput că este referendumul lui Dragnea și că de fapt prin modul în care s-a pus întrebarea Dragnea urmărește să modifice Constituția", a afirmat Ludovic Orban, la finalul Biroului Politic Național al PNL care a avut loc, joi la Parlament.

Acesta a precizat că deși a fost un fake new faptul că Dragnea ar vrea să modifice Constituția în interes personal, aceste informații au determinat oamenii să nu mai participe la referendum.

"Sigur, un fake news care nu avea nicio bază reală, dar care a prins să modifice Constituția în interes personal și foarte mulți nu s-au prezentat la vot pentru că au considerat că acest referendum ese o mânărie a lui Liviu Dragnea. Dacă mai vorbești despre prag la referendum, după ce ai coborât o dată de la 50% la 30% mi se pare o glumă proastă", a completat Orban. La rândul său, prim-vicepreședintele PNL Mircea Hava a afirmat că ar trebui să se revină la pragul de 50% plus 1.

"Unii politicieni făcuți peste noapte găsesc scuze. Pragul este mic 30% la un referendum. Un referendum este altceva decât o alegere, că îți alegeri primarul sau parlamentarul. Referendumul schimbă mentalități. Cel puțin 51% ar trebui să fie pragul. Și din ăștia câți votează atâția votează. Poate ar trebui să fie 51% și 50+1 să voteze. Nu poți face un referendum cu 10 oameni. Chiar este o imbecilitate să spui așa ceva", a declarat Hava, la finalul BPN al PNL.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
Alin
12 Oct 09:22
Avem mai multe persoane cu drept de vot acum decât în 1990, deși populația scade de la an la an. În plus, foarte mulți sunt plecați în străinătate și e foarte greu să-și exprime votul (la noi nu e pusă la punct posibilitatea votului electonic sau a votului la distanță), de asemenea sunt foarte mulți cei care sunt scârbiți de politică și nu vor să meargă la vot. Dacă vrea procent de minim 51% participare la referendum, de ce să nu fie și la alegeri procent de minim 51% sau 50%+1 pentru parlamentari? Eu aș propune ca și pentru alegerile parlamentare sau la consiliile locale sau județene numărul de locuri stabilite să fie valabil pentru participare de 100% la vot, dar ocuparea acestora să fie în funcție de participarea la vot: dacă merg la vot doar 40% dintre alegători, doar 40% din locuri să fie ocupate, iar celelalte să rămână vacante. cu ce îi deranjează pragul la referendum? Dacă se supune la vot o întrebare și doar 3 persoane participă la vot, votul a două persoane va decide, înseamnă că doar o persoană nu e de acord, iar pe ceilalți nu-i interesează.
Răspunde
0 0
Mihalache
11 Oct 18:13
Dragnea face referendum cu 10 oameni precum Ceausescu cu cu marea adunare.
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?