Lovitură grea pentru Donald Trump! Decizia pe care au luat-o judecătorii

Un tribunal din New York a cerut să se facă publică lista vizitatorilor primiţi de preşedintele Donald Trump la reşedinţa sa de la Mar-a-Lago, din Florida, conform unei decizii publicate luni.

De la învestirea sa în funcţie, în ianuarie, Trump s-a deplasat de şapte ori, între februarie şi mai, la luxoasa sa proprietate din Palm Beach, căreia îi spune de altfel "Casa Albă de iarnă".

Fluxul constant de vizitatori a ridicat probleme de transparenţă, determinând organizaţia Citizens for Responsability and Ethics, din Washington (CREW), să sesizeze justiţia. În răspuns, un tribunal din New York i-a solicitat Serviciului Secret, însărcinat cu protecţia preşedintelui SUA şi a anturajului său, să facă publică lista vizitatorilor lui Trump înainte de 8 septembrie, scrie Agerpres.

"Publicul merită să ştie cine se întâlneşte cu preşedintele şi (cine sunt) oamenii care lucrează pentru el", a declarat directorul CREW, Noah Bookbinder.

Donald Trump este proprietar la Mar-a-Lago, dar clubul privat este frecventat de numeroşi membri şi invitaţi care plătesc taxele de înscriere în societatea deţinută de actualul preşedinte al SUA.

Organizaţia a contestat în justiţie şi decizia Casei Albe de a nu mai face public registrul vizitatorilor şi intenţionează să procedeze la fel şi în legătură cu clubul de golf Bedminster, unde Trump este de asemenea proprietar şi unde se duce în mod regulat în weekend.

CREW a mai indicat pentru AFP că va analiza cu atenţie listele care vor fi publicate, întrucât tribunalul s-a limitat să menţioneze "lista vizitatorilor preşedintelui", fără a defini clar ce trebuie să cuprindă.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?