Liga a II-a - FC Ploieşti a promovat în primul eşalon cu o etapă înainte de final

 
Foto: www.liga2.ro
Foto: www.liga2.ro
Formaţia pregătită de Ion Moldovan, FC Ploieşti, şi-a asigurat, duminică, promovarea în Liga I, în urma victoriei obţinute în deplasare, scor 2-0, cu Ceahlăul Piatra Neamţ, în etapa a 33-a a eşalonului secund.

Golurile partidei au fost marcate de Mihalache (67) şi Păun (90+2).

"A fost un meci cu o încărcătură mare pentru noi. Am întâlnit o echipă care avea deja sacii în căruţă, poate şi de aceea jocul nostru a fost mai eficient. Rezultatul final nu este cel echitabil, dar este un rezultat care ne duce în Liga I. Mă bucur şi pentru Ceahlăul, pentru că am trăit momente deosebite cât am antrenat aici. Sunt bucuros că am reuşit să aduc pe prima scenă o echipă pe care am preluat-o într-un moment în care se afla în derivă", a declarat Ion Marin, după meciul câştigat de elevii săi cu scorul 2-0, în faţa echipei Ceahlăul Piatra Neamţ, în urma căruia FC Ploieşti şi-a asigurat promovarea în primul eşalon.

De partea celaltă, managerul general Florin Marin a refuzat să vină la conferinţa de presă, în locul său prezentându-se antrenorul Mihai Ionescu. "Aşa se întâmplă când jucătorii sunt relaxaţi. Ne aşteptam ca ultimul meci acasă să arate altfel, dar absenţele lui Burlacu şi Cebotaru s-au văzut. Cred că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Publicul a taxat jocul mai puţin reuşit, dar ăştia sunt jucătorii români", a spus Ionescu.

Fanii Ceahlăului, promovată încă de la începutul lunii mai, şi-au huiduit minute în şir echipa la acest meci, strigând "Fără blaturi" şi "Ruşine să vă fie".


În urma acestui rezultat, FC Ploieşti şi-a consolidat poziţia secundă în Seria I, acumulând 64 de puncte, şi nu mai poate rata promovarea, deoarece se află la şase puncte în faţa celor de la Delta Tulcea, cu o etapă înainte de final.

Gruparea prahoveană este cea de-a patra echipă promovată în primul eşalon, şi ultima, după Ceahlăul (Seria I), Unirea Alba Iulia (Seria a II-a) şi Internaţional Curtea de Argeş (Seria a II-a).

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?