Liga 1. Meci spectaculos între Sepsi Sf. Gheorghe şi CSU Craiova. S-au dat 5 goluri

CS Universitatea Craiova a învins-o pe nou-promovata ACS Sepsi OSK Sfântu Gheorghe cu scorul de 3-2 (1-0), marți seara, în deplasare, la Brașov, într-o partidă din etapa a 11-a a Ligii I de fotbal.

Universitatea s-a impus prin golurile marcate de Andrei Burlacu (19), Gustavo Di Mauro Vagenin (68 — penalty) și Nicușor Bancu (80), pentru formația din Covasna marcând Attila Hadnagy (60), dintr-o fază suspectă de ofsaid, și Victor Astafei (70), conform Agerpres.

Echipa din Bănie a controlat jocul în cea mai mare parte a sa și a ratat ocazii mari de gol prin Hrvoje Spahija (35), Andrei Burlacu (36), Gustavo (45, 65), în timp ce covăsnenii au mai avut o situație notabilă în min. 5, prin Hadnagy.

În min. 67, Marius Burlacu l-a faultat în careu pe Nicușor Bancu, iar Gustavo a transformat penalty-ul acordat.

Claudiu Buzan (18 ani) a debutat în Liga I în acest meci, fiind introdus în minutul 87 în locul lui Andrei Burlacu.

Universitatea, care a urcat pentru moment pe locul secund în clasament după acest succes, venea după două partide fără victorie, 1-2 cu CFR Cluj și 2-2 cu Dinamo.

Sepsi OSK nu a mai câștigat de trei etape (un egal, două eșecuri).

 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?