Liderul romilor din Timiş, reţinut de poliţişti - VEZI VIDEO

Rudolf Stancu
FOTO: tion.ro
Rudolf Stancu Rudolf Stancu reţinut de poliţşti

Rudolf Stancu, preşedintele Centrului Romilor Creştini din Banat, a fost adus de oamenii legii la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, pentru a i se confirma un mandat de arestare emis de Interpol. Din primele date, se pare că Rudolf Stancu ar fi comis câteva fraude în Germania.

Procurorii l-au audiat marţi pe Rudolf Stancu. Aceasta a fost arestat preventiv pentru 5 zile şi încarcerat la Inspectoratul de Poliţie al judeţului Timiş. Autorităţile germane se vor ocupa de formalităţile de extrădare.

Potrivit tion.ro, "Rudolf Stancu, care este acuzat acum de comiterea unor fraude, a fost prezent la mitingul organizat de PDL în Parcul Rozelor pentru preşedintele Traian Băsescu, în campania electorală din primul tur al alegerilor, şi nu a fost prezent oriunde, ci chiar pe scenă, alături de şeful statului şi liderii Partidului Democrat-Liberal."

În urmă cu câteva luni, Rudolf Stancu şi alţi membri ai familiei sale s-au legat cu lanţuri şi au intrat în sediul Primăriei Timişoara, ca să vorbească cu primarul. Romii erau supăraţi că municipalitatea le-a demolat o parte dintr-un imobil construit fără autorizaţie.

 

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?