Lider PNL: Partidele din Opoziţie să semneze un protocol pentru a înlătura PSD de la putere

 

Prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu, a declarat, miercuri, că liberalii trebuie să semneze un protocol de colaborare cu partidele din Opoziţie pentru înlăturarea de la putere a PSD, printre punctele documentului fiind şi susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale.

"Unul dintre obiectivele importante ale PNL în această perioadă trebuie să fie construcţia alternativei la actuala putere. Pornind de la nevoia de a înlătura de la conducerea ţării actuala putere abuzivă şi discreţionară, PNL este singurul partid care poate coagula forţele de opoziţie pe o platformă de acţiune împotriva PSD. Trebuie să începem un dialog onest şi plin de perspective cu forţe politice care fac opoziţie la PSD, cum ar fi USR, PMP sau România Împreună. Orice discuţie trebuie să plece de la valori comune şi de la direcţii de acţiune convenite între parteneri, tocmai pentru ca orgoliile şi interesele mărunte să nu împiedice construcţia alternativei la PSD. Voi propune colegilor din conducerea PNL iniţierea unui protocol de colaborare la nivel central între partidele de opoziţie pentru a putea înlatura PSD de la putere şi pentru a aduce România pe drumul stabilităţii şi normalităţii", a scris, miercuri pe Facebook, prim-vicepreşedintele PNL, Iulian Dumitrescu.

Acesta a susţinut că protocolul de colaborare trebuie să vizeze şi susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat.

"Dincolo de vorbe, PNL trebuie să cuprindă în protocolul de colaborare trei cerinţe fundamentale: Apărarea libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor; Susţinerea, prin măsuri concrete, a capitalului românesc; Susţinerea preşedintelui Klaus Iohannis pentru al doilea mandat la Cotroceni. În condiţiile în care acţiunile politice ale puterii actuale încalcă valorile fundamentale ale liberalismului, care sunt, în acelaşi timp, şi valorile regimurilor politice democratice, PNL invită forţele politice să îşi unească forţele pentru a readuce România pe drumul său firesc", a completat Dumitrescu, scrie Agerpres. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?