Conținutul de lapte praf în produsele lactate nu mai trebuie declarat pe etichete

 

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care elimină obligativitatea ca etichetele produselor lactate să prevadă procentul de lapte praf conţinut şi îmblânzeşte sancţiunile pentru vânzarea de lapte proaspăt pentru consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte.

Proiectul pentru modificarea Legii nr. 88/2016 privind stabilirea unor măsuri suplimentare obligatorii pentru etichetarea laptelui proaspăt pentru consum şi a produselor lactate abrogă articolul potrivit căruia produsele lactate trebuie să prevadă pe etichetă, în mod obligatoriu, avertizarea cuprinzând sintagma "Conţine lapte praf în proporţie de _%".

În forma adoptată de Camera Deputaţilor, producerea, expunerea spre vânzarea şi/sau vânzarea de lapte de consum cunoscând că este obţinut din înlocuitori de lapte se sancţionează cu amendă de la 25.000 lei la 35.000 lei, fără ca producătorilor sau comercianţilor să le fie şi retrasă timp de 6 luni autorizaţia de funcţionare, aşa cum prevede legea în vigoare.

Legea ar urma să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2018, potrivit sursei citate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?