Lelia Munteanu: Turma

Într-o broşurică uşor de pierdut – conferinţa profesorului C. Rădulescu-Motru, din 21 februarie 1910: “Sufletul neamului nostru. Calităţi bune şi defecte”, scrie Lelia Munteanu, în editorialul său din Gândul. 



Sar peste cele câteva fraze de captatio benevolentiae, ca să intrăm în miezul analizei (îndrept tacit arhaismele, pentru o citire mai lesnicioasă):

“Nu este ţară în hotarele lumii civilizate, în care,să aibă mai multă trecere ca în ţara noastră! Cele mai multe dintre convingerile noastre sunt întemeiate peşi numai foarte puţine pe dovezile adunate de noi personal.,şi, dacă, românul luat individual pare că înţelege că tot aşa trebuie să zică şi el. Mai ales în lumea ţărăneascăeste obârşia tuturor convingerilor. Înse revarsă, negreşit, gura lui Ion, gura lui Gheorghe, gura lui Petre şi a altora, dar odată ce acestea sunt vărsate individualitatea lor s-a şters:contopeşte pe toţi ţăranii laolaltă în acelaşi vad sufletesc. Şi tot aşa şi la oraş, opinii personale foarte puţine.,,… dar foarte rar ce zic Ion şi Gheorghe. Ce zic Ion şi Gheorghe? Dar dacă Ion este în partidul liberal trebuie să zică ce zic liberalii! Şi dacă Gheorghe este în partidul conservator trebuie să zică ce zic şi conservatorii! Mai poate fi discuţie? Indiferent de chestiunea în care cineva este chemat să zică ceva; fie în politică, fie în ştiinţă, fie şi în literatură, părerea de grup primează celei individuale. Fiecare grup îşi are părerea sa bloc, căreia toţi se supun, întocmai cum şi la turmele de oi este un clopot la al cărui sunet se adună toate oile laolaltă. Când un român stă la îndoială fiţi siguri că el nu stă fiindcă are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea. Să meargă după cum bate vântul din dreapta sau după cum bate cel din stânga? Iată suprema lui nelinişte. Pentru risipirea acestei nelinişti, sforţarea românului se îndreaptă în afară, ca să prindă cu urechea mai bine zvonul cel din urmă; mai niciodată sforţarea nu merge înăuntru, spre forul conştiinţei.

Omul de caracter la români nu este acela care este consecinte cu sine însuşi, ci acela care n-a ieşit din cuvântul grupului, adică acela care a urmat totdeauna clopotul turmei. De consecvenţa cu sine însuşi a grupului cine se întreabă? Nu este vorba cum sună clopotul, ci dacă sună; a sunat, ai fost prezent şi eşti român, atunci esti om de caracter.

Vezi mai multe aici



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?