Protestele anti-guvern ridică tensiunea la Budapesta: răniți și zeci de arestați. Imagini dramatice

 
Proteste la Budapesta
Proteste la Budapesta
Proteste la Budapesta Proteste la Budapesta

Poliţia ungară a recurs la gaze lacrimogene şi a operat arestări în timpul manifestaţiei de joi seara de la Budapesta împotriva noilor prevederi din legea muncii aprobate de parlament, transmit vineri dpa şi MTI, citate de Agerpres.



Câteva mii de oameni au ieşit din nou joi în stradă, pentru a doua seară consecutiv, pentru a protesta împotriva legii care ridică de la 250 la 400 plafonul orelor suplimentare la care pot fi obligaţi angajaţii, a relatat cotidianul conservator proguvernamental Magyar Idok, citat de dpa. Legea adoptată miercuri de legislativ, într-o şedinţă tensionată, a fost calificată de sindicate drept "legea sclaviei".

Joi seara, protestatarii au blocat pentru câteva ore traficul în centrul Budapestei, iar în piaţa Kossuth un grup de manifestanţi au aruncat în forţele de ordine şi în clădirile din jur cu ouă, sticle şi fumigene, spărgând un geam la parlament, menţionează Magyar Idok.

Cel puţin nouă poliţişti au fost răniţi şi o persoană a fost arestată în timpul protestului de joi, a precizat ministrul de interne Sandor Pinter, citat de MTI.

Magyar Idok menţionează vineri, citând "surse proprii", că la protestul precedent de miercuri seara de la Budapesta au fost arestate 35 de persoane, între care s-ar număra şi străini.

Într-un interviu acordat joi seara postului Inforadio preluat de MTI, preşedintele legislativului unicameral ungar, Laszlo Kover, a acuzat opoziţia că a recurs la un "comportament iraţional şi haotic vecin cu anarhia ca tactică standard", adăugând că "ce s-a întâmplat în parlament (miercuri, la adoptarea legii) a fost similar cu ce s-a întâmplat miercuri şi joi în faţa parlamentului".

Kover a propus amendarea cu sume între 400.000 şi 600.000 de forinţi (1235 - 1850 euro) a şapte deputaţi din opoziţie, majoritatea socialişti, propunere care trebuie aprobată de forul legislativ.

Controversata lege a fost adoptată miercuri cu 130 de voturi pentru, 52 împotrivă şi o abţinere, după ce pe tot parcursul şedinţei deputaţii opoziţiei au încercat să împiedice votul, într-una din rarele demonstraţii de unitate în faţa parlamentarilor partidului conservator Fidesz al premierului Viktor Orban. Strigăte, fluierături şi chiar sunete de sirenă au răsunat timp de mai multe ore în sala de şedinţe, lăsându-l însă impasibil pe prim-ministru, care a asistat la dezbateri.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?