Legea Referendumului a trecut de Senat. Cererea de reexaminare a lui Iohannis, respinsă

Legea Referendumului, care a fost trimisă de Klaus Iohannis la reexaminare, în Parlament, este pe ordinea de zi a ședinței Senatului. Aceasta a fost votată cu 82 de voturi pentru, 32 împotrivă și 2 abțineri, în forma în care a fost trimisă la promulgare, respingând, astfel, decizia de reexaminare a președintelui.



Preşedintele Klaus Iohannis a trimis săptămâna trecută, Parlamentului pentru reexaminare legea de modificare Legea referendumului în privinţa prevederilor referitoare la referendumul organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

În cererea de reexaminare, preşedintele aminteşte că, prin Decizia nr. 612/2017, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea unor dispoziţii din legea menţionată, stabilind existenţa unui paralelism legislativ în textul adoptat iniţial, încălcarea rolului Curţii Constituţionale prin introducerea unui termen de două zile în care Parlamentul putea transmite instanţei constituţionale proiectul legii de revizuire a Constituţiei, şi faptul că data unui referendum de revizuire a Constituţiei trebuie stabilită prin lege, de către Parlament.

În urma reexaminării dispoziţiilor declarate neconstituţionale, Parlamentul a adoptat Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului în forma transmisă la promulgare. Sesizată cu o obiecţie de neconstituţionalitate, prin Decizia nr. 47/2018 Curtea Constituţională, a constatat că legea menţionată este constituţională în raport cu criticile formulate.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?