Legea Muntelui a fost promulgată de președinte. Ce presupune și ce investiții se vor face

 

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul pentru promulgarea Legii muntelui, conform unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, transmite Agerpres.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modalităţile de protecţie şi dezvoltare inteligentă, durabilă şi incluzivă a zonei montane.

Prin această lege este interzisă colectarea apelor, izvoarelor şi pâraielor în scopul utilizării acestora pentru microhidrocentrale, fără asigurarea în prealabil şi cu prioritate a necesarului de apă pentru animalele domestice şi sălbatice, acordând drept de exploatare celor care asigură reinvestirea profitului în proiecte de dezvoltare a calităţi productive a terenurilor.

La întocmirea documentaţiilor pentru proiectele privind construcţia de microhidrocentrale, sunt obligatorii avizele emise de direcţiile pentru agricultură judeţene şi direcţiile silvice judeţene şi unităţile administrativ-teritoriale, prevede actul normativ.


De asemenea, statul român acordă compensaţii băneşti, în conformitate cu prevederile reglementărilor în vigoare, proprietarilor de terenuri din zona montană, aflate în situri Natura 2000, parcuri naturale, parcuri naţionale rezervaţii ale biosferei şi alte arii naturale protejate.

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Ministerul Educaţiei Naţionale vor colabora în vederea introducerii în învăţământul gimnazial, profesional şi liceal a unui pachet de discipline de studiu care să cuprindă noţiuni elementare despre socio-economia zonei montane.

Forma de organizare a învăţământului preşcolar şi primar din zona montană se va stabili prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului. Instruirea practică a elevilor se va realiza la ferme pedagogice atestate pe lângă gimnazii, în baza unui parteneriat public-privat.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?