Kovesi, pusă sub acuzare cu proces verbal. "Am fost împiedicată să dau declaraţii" (VIDEO)

 

După aproape 6 ore de audieri la Secția Specială de Anchetare a Magistraților, Laura Codruţa Kovesi a aflat că este învinuită într-un al doilea dosar penal. "Nu ştiu dacă sunt pusă sub acuzare, au fost vicii majore de procedură, am fost împiedicată de a da declaraţii", a declarat Kovesi la ieşirea de la audieri. Fosta şefă DNA a precizat că i-a fost adus la cunoștință faptul că este învinuită pentru constituirea de grup infracțional organizat.



UPDATE: ORA 17:55  - "Am aflat că sunt acuzată în al doilea dosar într-un mod care nu a respectat nicio procedură, nici nu ştiu dacă am fost pusă oficial sub acuzare, am primit un proces verbal care nu era semnat. (...) Am rămas în birou, mi s-a adus la cunoştinţă o învinuire, că aş fi coordonat un grup organizat în DNA, împreună cu procurori trimişi în judecată. Mi-a fost predat un proces verbal care nu este semnat de procuror”, a adaugat ea. 

"NU am fost citată legal, nu am avut ocazia să-mi pregătesc un avocat, sunt niste fabulaţii pe care le voi demonta în cel mai scurt timp, dar nu pot să mă apăr având în faţă un proces verbal care-mi transmite că am calitatea de suspect", a declarat Kovesi la ieşirea de la audieri.

"În primul dosar am fost impiedicată să dau declaraţii, dorinţa mea a fost să lamuresc aceste fabulaţii, am făcut cerere să-mi consult dosarul pentru a cunoaşte acuzaţiile, pe 15 februarie mi s-a adus la cunoştinţă  că sunt învinuită. Am făcut cerere de primire a dosarului pe 4 martie şi în perioada 8-16 martie voi avea accesul," a mai declarat Kovesi.

Există o disperare tot mai evidentă că voi deveni procuror eurpean. Nu renunţ, vreau să fiu procuror-şef al UE  

”Am fost anunțată că trebuie să rămân în birou. Am întrebat dacă pot să plec și mi s-a spus că nu. Nu e niciun control judiciar. Mi-a respins cererile de recuzare."

"Nu e nicio coincidență, e o campanie de hărțuire. E o nouă etapă, sunt hărțuită de 2 ani. Cred că intenționat azi am fost împiedicată să dau declarații, cred că intenționat am fost citată într-un dosar și am aflat de alt dosar. Stăteam într-un birou și se plimbau polițiști”, a mai afirmat Kovesi.

"Categoric vă spun că nu sunt vinovată de niciuna dintre faptele care mi se impută şi o să-mi dovedesc nevinovăţia, toată această campanie are legătură cu candidatura mea la funcţia de procuror-general al UE."

Declaraţiile integrale ale Laurei Codruţa Kovesi la ieşirea de la audieri. 

UPDATE | Ora 17:00 | Surse citate de Realitatea TV afirmă că Laura Codruța Kovesi a fost pusă oficial sub acuzare. Fosta șefă DNA ar fi acuzată și în dosarul privind DNA Ploiești în care sunt implicați și Lucian Onea și Mircea Negulescu, iar cei doi s-ar afla printre denunţători.

În același timp, sursele afirmă că Laura Codruța Kovesi ar fi cerut din nou recrutarea Adinei Florea.

UPDATE | Ora 16:05 | Au trecut mai bine de trei ore de când Laura Kovesi este audiată la Secția Specială de Investigare a Magistraților. Zeci de jurnaliști așteaptă ca fosta șefă DNA să iasă și să facă primele declarații. În mod normal, Parchetul se închide la ora 16:00, dar, în cazul în care au loc audieri, termenul se prelungește

UPDATE | Ora 15:35 | Kovesi este audiată de aproape trei ore de Adina Florea

Vezi mai jos, în VIDEO, imagini cu sosirea lui Kovesi la Parchet!

CITEȘTE ȘI: TUDOREL TOADER, ANUNȚ PENTRU REALITATEA.NET!

UPDATE | Ora 12:57 | Kovesi a intrat în sediul Secției Speciale de Investigare a Magistraților

UPDATE | Ora 12:54 | Laura Kovesi a refuzat să vorbească. "Voi da declaratii la iesire, va rog sa ma lasati sa intru" au fost singurele afirmații făcute de fosta șefă DNA, asaltată de jurnaliști

UPDATE | Ora 12:53 | Kovesi inainteaza foarte greu prin multimea de jurnalisti prezenti

UPDATE | Ora 12:52 | Kovesi a ajuns la Parchet. Câteva zeci de persoane îi scandează numele.

----------------------------

Știrea inițială

Este a doua oară când fosta șefă a DNA este chemată de Adina Florea pentru a da explicații în dosarul deschis în baza plângerii lui Sebastian Ghiţă.

La Secția de Investigare a Magistraților s-au strâns atât susținătorii, cât și contestatarii fostei șefe DNA.

Kovesi va fi audiată la ora 13:00. Vezi mai jos imagini și detalii!

În altă ordine de idei, Financial Times a publicat astăzi, fix în ziua în care Laura Codruța Kovesi a fost citată la Secţia specială de investigare a magistraţilor, o scrisoare atribuită lui Tudorel Toader.

Contactat de realitatea.netTudorel Toader a transmis următorul mesaj: "Scrisoarea a fost redactata si trimisa in numele Guvernului Romaniei".

CITEȘTE MAI MULTE DETALII AICI!

Laura Codruţa Kovesi a fost citată din nou astăzi, la Secţia specială de anchetare a magistraţilor, pentru a fi audiată în dosarul penal deschis pe numele său în urma unui denunţ făcut de către Sebastian Ghiţă. 

Kovesi declarase pentru Realitatea TV că a aflat prin intermediul presei că va fi audiată pe data de 7 martie, iar ulterior a primit citarea de la Secția de investigare a infracțiunilor din justiție.

Fosta șefă DNA a mai fost audiată pe 15 februarie la Secţia de investigare a magistraţilor din cadrul Parchetului General, într-un dosar în care este acuzată de abuz în serviciu, luare de mită şi mărturie mincinoasă.

Dosarul a fost deschis în decembrie 2018, în urma unei sesizări depuse de fostul deputat Sebastian Ghiţă. Acesta a fugit în Serbia, după ce a fost trimis în judecată în mai multe dosare de corupţie.

Sebastian Ghiţă susţinea că, în 2011, Kovesi i-a cerut să achite 200.000 de euro pentru aducerea în ţară cu un avion a fostului director al FNI Nicolae Popa, pe numele căruia exista un mandat internaţional de arestare.

 sursă foto: Inquam Photos şi Realitatea TV

.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?