"Lăsați-ne să muncim!" Editurile cer Guvernului să renunțe la modificările aduse Declarației 600

Editorii și autorii, atacați de formularul 600
Editorii și autorii, atacați de formularul 600
FOTO: City News

Asociația Editorilor din România, din care fac parte cele mai mari case editoriale de la noi, solicită Guvernului României să renunțe urgent la modificările aduse declarației 600, aferentă veniturilor obținute din activități independente. Editorii spun că noua declarație 600 este o adevărată "corvoadă" pentru scriitori, traducători și alți cedenți de drepturi de autor.



În actuala formulă, consacrată de OUG 79/2017, declarația 600 se constituie într-o corvoadă pentru cei care realizează venituri ocazionale – prin cesiunea drepturilor de autor, încasarea de dividende etc. – obligându-i să plătească, în avans, impozite pentru venituri ce încă nu au fost realizate și nici nu e cert că vor fi realizate în 2018, se spune într-un comunicat de presă al Asociației editorilor, din care fac parte toate marile edituri din România - Humanitas, Polirom, Nemira, Curtea Veche etc.

Casele editoriale arată că mediul editorial este compus, în majoritate covârșitoare, din întreprinderi mici și mijlocii care transferă drepturi de proprietate intelectuală de la autori, traducători, ilustratori, graficieni  și că modificările aduse Codului Fiscal în ultimele 6 luni (inclusiv "split TVA" și "declarația 600"), au obligat toți actorii acestei piețe să aloce importante resurse financiare și umane pentru a înțelege și a se conforma acestor proiecte.

"În loc să publicăm cărți, cu toții – editori, scriitori, traducători etc. – am fost siliți să ne însușim prevederile unor măsuri fiscale care fie nu au mai fost puse apoi în practică în forma anunțată inițial (mecanismul "split TVA"), fie se dovedesc lipsite de substanță atunci când sunt testate în realitate – cum este cazul declarației 600, în noua sa formă", spun editorii de carte.

Autorii care colaborează cu editurile vor fi obligați, potrivit formularului 600, să achite în avans statului 8.000 de lei cu titlu de impozit pentru câștigurile care ar urma să fie încasate în 2018 "fără ca pentru aceste venituri, prin esența lor ocazionale, să existe certitudinea că vor fi realizate cu adevărat".

"Un scriitor, un traducător, un ilustrator nu pot fi ști că munca lor va fi integrată într-o carte decât după ce au contractul de editare semnat, însă statul le solicită să plătească în avans impozite pentru un venit care este, la acest moment, unul potențial. Nici măcar proiectul de ordonanță anunțat de Ministerul Finanțelor Publice, prin care se prorogă termenul de depunere al declarației 600 nu poate fi suficient, de vreme ce nu rezolvă principala problemă, anume mecanismul perfid de penalizare a celor care au curajul să se avânte în întreprinderi culturale", explică editorii.

Această măsură nu are niciun efect benefic pentru vreunul dintre actorii mediului editorial, dar poate fi privită ca o "pedeapsă impusă prin forța dreptului inclusiv pentru cei care se încăpățânează să mai muncească pentru piața de carte românească, cea mai mică din întreaga Uniune Europeană", spun editorii. Asta tocmai în anul Centenarului Marii Uniri, în care rolul culturii în "desăvârșirea unității naționale" este amintit cu obstinație în discursurile politice.

"Propunem Guvernului României și Ministerului Finanțelor Publice să revină la forma anterioară a declarației 600, care nu prevedea plata niciunei sume în avans și, în general, să demonstreze mai multă cumpătare în anunțarea de modificări ale cadrului fiscal care vizează și domeniul culturii", mai arată Asociația editorilor.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?