La Galaţi, un copac a fost smuls de vânt şi dărâmat peste o maşină

 
Foto: RTV
Foto: RTV
Vântul puternic a produs pagube la Galaţi. Un copac doborât de rafale a spart geamurile unei locuinţe şi a strivit apoi o maşină parcată în apropiere. Din fericire nu s-au înregistrat victime, şi asta pentru că un trecător a reuşit să se ferească în ultima clipă de copac. Pagubele materiale sunt importante, iar proprietarul maşinii nu avea asigurare CASCO.

Rafalele de vânt au atins la Galaţi viteze de 70 de kilometri pe oră. Un plop de aproape 20 de metri s-a rupt în două. Copacul s-a izbit de bloc, a spart mai multe geamuri şi apoi a căzut pe o maşină parcată în apropiere.

Locatarii blocului au spus că au cerut primăriei de mai mult timp să taie copacul. Reprezentanţii primăriei au declarat că au primit într-adevăr o cerere, dar de cosmetizare a copacului.

Locatarii apartamentelor afectate au scăpat ca prin urechile acului. În momentul în care copacul a făcut ţăndări ferestrele, nimeni nu se afla în apropiere.

Proprietarul maşinii nu doreşte să dea în judecată primăria. Va rămâne cu o pagubă serioasă, pentru că maşina era aproape nouă şi nu avea asigurare CASCO.

Vântul a dărâmat şi un panou publicitar din centrul oraşului. Scheletul metalic a fost retezat de rafalele puternice, iar o bandă de circulaţie a închisă peste două ore.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?