La 4 ani după ”furtul miliardului” din R. Moldova, ancheta bate pasul pe loc

Au trecut patru ani de la ”furtul miliardului" din Republica Moldova, dar dosarul bate pasul pe loc. Şi asta pentru că întreaga afacere a fost pusă la cale şi apoi monitorizată chiar de autorităţi. Iar suma furată nu a fost doar de un miliard de dolari, adică jumătate din exportul anual al ţării, ci de 2,7 miliarde de dolari. Este concluzia unei analize realizată de experţii Dan Dungaciu şi Petrişor Peiu, care precizează că principalul păgubit este cetăţeanul moldovean de rând.



Totul a început în 2014, când, în mod fraudulos, Guvernul Leancă şi conducerea Băncii Naţionale a Moldovei au hotărât să scoată din conturile băncii 13,5 miliarde de lei moldoveneşti, pe atunci echivalentul unui miliard de dolari, pe care să îi împrumute băncilor comerciale cu probleme. Suma a fost virată, pe parcursul a 2 zile, în afara Republicii Moldova. În mod normal, toate transferurile de valută în străinătate făcute de băncile comerciale sunt urmărite în timp real, pentru ca cele suspecte să fie oprite. Acest lucru nu s-a întâmplat, însă, la furtul miliardului. Mai mult, anul viitor se vor şterge toate înregistrările legate de tranzacţiile din 2014, atrag atenţia analiştii Dand Dungaciu şi Petrişor Peiu într-o analiză amănunţită publicată de Adevarul.ro.

„Toate persoanele implicate în operaţiunile descrise mai sus se cunosc foarte bine, dar nu au fost anchetate sau cercetate penal încă. Este vorba de membrii Guvernului Leancă, de întreaga conducere (Consiliu de Administraţie) a Băncii Naţionale a Moldovei, în frunte cu guvernatorul Dorin Drăguţanu, precum şi angajaţii Direcţiei de Supraveghere din BNM. BNM nu a interzis activitatea în domeniul bancar niciunuia dintre funcţionarii implicaţi”, scriu experţii.

Mai mult, nicio instituţie nu a cerut sprijin internaţional pentru a recupera ceva din „miliardul furat”. Domneşte legea tăcerii, scriu analiştii, subliniind că afacerea furtului secolului este un teren minat pe care nu păşeşte nimeni, dublat de o campanie de manipulare şi dezinformare.

„Printre acuzaţiile pentru care fostul premier Vlad Filat a fost condamnat la închisoare în cazul miliardului nu se găseşte niciuna legată efectiv de furtul miliardului, adică de transferul echivalentului unui miliard de dolari din rezervele Băncii Naţionale în conturi ale unor companii off-shore”, se arată în analiză.

În concluzie, a fost vorba de o acţiune coordonată a unor grupuri private şi a principalelor instituţii ale statului pentru a scoate sume importante din sistemul bancar şi transferarea lor în străinătate.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?