Kovesi: "Nu demisionez. Ceea ce e grav cu adevărat în legile justiției nu se regăsește în text"

Laura Codruţa Kovesi
Laura Codruţa Kovesi

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, afirmă că prin modificările Legilor Justiţiei nu se doreşte eficientizarea şi reformarea sistemului, ci dependenţa procurorilor de ceva, ''de ministrul Justiţiei sau de politic'', potrivit unui interviu acordat Agerpres.



Laura Codruţa Kovesi critică faptul că proiectele nu au la bază niciun fel de studiu de impact şi nicio notă de fundamentare care să arate de ce trebuie modificate anumite dispoziţii sau nu.

"Haideţi să revenim cu ceea ce este mai grav, de fapt. Nu este ceea ce se regăseşte în lege. Ceea ce este cel mai grav din punctul nostru de vedere este ceea ce nu se regăseşte în această lege. Potrivit legii în vigoare, în acest moment, procurorii se bucură de stabilitate şi independenţă.
Proiectul noii legi elimină cuvântul independenţă. În aparenţă, dacă citeşti acel articol 3 pare că este un text care nu ridică probleme. Dar ce se ascunde în spatele acestui text? Lipseşte cuvântul independenţă. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că procurorii, din momentul în care această lege va intra în vigoare, nu vor mai fi independenţi în activitate. Vor fi subordonaţi ministrului Justiţiei, care de regulă este un om politic. Ca atare, ce se doreşte prin această lege? Nu se doreşte întărirea independenţei, nu se doreşte eficientizarea şi reformarea sistemului de justiţie, ci se doreşte dependenţa procurorilor de ceva, o să vedem dacă de ministrul Justiţiei sau de politic, şi se doreşte limitarea atribuţiilor pe care procurorii le pot avea atunci când sunt independenţi", a susţinut şefa DNA.

Referitor la acţiunea disciplinară exercitată de Inspecţia Judiciară, Kovesi, afirmă că totul a început ''întâmplător'', anul trecut, odată cu atacurile asupra justiţiei, arătând că, în opinia sa, nu trebuie să demisioneze.

"Lucrez în procuratură de peste 22 de ani şi în aceşti 22 de ani nu am avut niciodată o cercetare disciplinară sau o acţiune disciplinară. În mod cu totul întâmplător, anul trecut, când au început atacurile asupra justiţiei, când IJ a dat un comunicat de presă în care susţinea modificările la Legile Justiţiei propuse la acea vreme de ministrul Justiţiei, au început, în mod cu totul întâmplător mai multe sesizări din oficiu ale IJ. Cred că sunt peste 15 sau 16.

Deci, este foarte dificil de comentat. Dar ce pot să vă spun categoric, că în această cercetare disciplinară, care vizează o înregistrare care a fost distribuită publicului în luna iunie anul trecut, s-a făcut un raport de constatare, o expertiză criminalistică în care s-a stabilit că înregistrarea nu este originală, că înregistrarea a suferit editări. Au fost audiaţi toţi colegii participanţi la şedinţă. O să-mi fac apărarea în cadrul Secţiei pentru procurori şi o să vedem ce se întâmpla cu aceste acţiuni disciplinare", a declarat şefa DNA.

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, mai spune, în interviul acordat AGERPRES, referitor la statul paralel din care ar face parte, că, dacă există ''interese paralele'' sunt ale celor care "prăduiesc bugetul de stat", care au fost "prinşi" şi doresc blocarea justiţiei.

Întrebată despre acuzaţiile referitoare la un stat paralel, care ar influenţa sau împiedica anumite decizii politice, inclusiv prin acţiunile unor procurori, din care ar face parte, Kovesi a subliniat că "există interese paralele".

"Există interesul paralel al celor care au comis fapte penale şi au prăduit bugetul de stat. Deci, dacă vorbim de interese paralele acestea sunt interese paralele ale celor care au prejudiciat şi au prăduit bugetul de stat", a punctat şefa DNA.

Kovesi a precizat că procurorii din Direcţiei Naţionale Anticorupţie respectă legea şi sunt verificaţi.

"Noi, cei din DNA, în tot ceea ce facem respectăm legea. Suntem verificaţi în ceea ce facem. Dosarele noastre sunt judecate de către judecători care verifică modul în care s-au administrat probele, care judecă cazurile noastre. Când se pronunţă o soluţie definitivă de condamnare, în 90% din cazuri avem răspunsuri la toate aceste acuzaţii. Faptul că persoane care sunt cercetate de DNA fac tot felul de acuzaţii nu înseamnă că ele sunt şi adevărate şi, dacă există interese paralele, există interese paralele ale celor care prăduiesc bugetul de stat, care au fost prinşi şi care îşi doresc ca justiţia să se blocheze", a mai spus aceasta.

Referitor la posibilele abuzuri ale procurorilor, Kovesi a replicat că aceste acuzaţii sunt reclamate în general de persoane implicate în dosare.

"Suntem controlaţi tot timpul, suntem verificaţi de IJ, măsurile pe care le dispunem în dosare sunt verificate în cursul judecării dosarelor de către instanţele de judecată. Despre ce abuzuri putem să vorbim atunci când nu e specificat clar? Aceste atacuri privind abuzuri, tot felul de ilegalităţi presupus a fi făcute de procurori şi judecători, sunt reclamate în general de persoane care sunt implicate în dosare, de persoane care, unele dintre ele, au fost condamnate în primă instanţă sau care au fost condamnate definitiv", a conchis Kovesi.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?