Kovesi, locul 2 la votul pentru postul de procuror european. Ambasadorul român, vot pentru Franța

 

Chiar dacă România nu i-a susținut candidatura, fosta șefă a DNA s-a clasat pe locul secund pentru postul de procuror european, în urma candidatului francez și la egalitate cu cel german.

Conform unor surse, citate de ziare.com, Ambasadorul României la UE, Luminița Odobescu, ar fi votat anti-România. Astfel, șase puncte provenite de la România ar fi mers către Franța.

Reprezentanții celor 22 state membre care fac parte din structura Parchetului European l-au votat azi pe candidatul francez pe primul loc, urmat de Laura Codruța Kovesi și candidatul german, au declarat pentru G4Media.ro surse guvernamentale. După acest vot din Consiliul UE urmează votul din Comisia LIBE a Parlamentului European. Jean – Francois Bohnert (Franţa) a obținut 50 de puncte, iar Andres Ritter (Germania) și Laura Codruța Kovesi (România) câtre 29 de puncte.

Clasamentul din Consiliul UE s-a stabilit în felul următor: fiecare stat a venit cu propriul clasament, iar la final s-a făcut media punctajelor.

De remarcat că România a anunțat că nu o va susține pe Kovesi, fiind notoriu conflictul PSD cu fosta șefă a DNA.

În istoria recentă a UE mai există un singur caz de țară care și-a împiedicat un cetățean care voia să acceadă la o funcție înaltă: e vorba de Polonia, care nu l-a susținut pe Donald Tusk când acesta voia să câștige al doilea mandat de președinte al Consiliului European.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Stefan
21 Feb 10:21
Propun Realitatii tv sa creeze un comitet al rezistentei contra lui Dragnea ,caci mai mult ca sigur ca organizatorii miscarii #rezist au fost cumparati de cei dela putere.
COMITETUL AR FI DUPA PAREREA MEA CAM ASA;RARES BOGDAN ,COSMIN GUSA,DENIS RIFAI,ROBERT TURCESU SI ma ofer sa contribui si subsemnatul cu experienta mea dobandita .
Răspunde
0 0
Stefan
21 Feb 10:19
Propun Realitatii tv sa creeze un comitet al rezistentei contra lui Dragnea ,caci mai mult ca sigur ca organizatorii miscarii #rezist au fost cumparati de cei dela putere.
COMITETUL AR FI DUPA PAREREA MEA CAM ASA;rARES bOGDAN ,COSMIN GUSA,DENIS RIFAI,ROBERT TURCESU SI ma ofer sa contribui si subsemnatul cu experienta mea dobandita .
Răspunde
0 0
Puterea in ro e la mina krem linului ...
20 Feb 20:38
... care promoveaza si instiga la dezbinare sociala, coruptie politica si manifestari politice haotice, anarhice, dictatoriale. Totul pentru a crea disfunctionalitati in functionarea statului si a promova dictatura infractorilor !
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?