Klaus Iohannis, verificat dacă a colaborat cu Securitatea

 
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a depus la Senat un proiect pentru modificarea OUG privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, care prevede verificarea calităţii de colaborator al Securităţii a Preşedintelui României, judecătorilor CCR, procurorilor PÎCCJ, DNA şi a altor categorii.

"Persoanele care candidează, au fost alese sau au fost numite în una dintre demnităţile ori funcţiile prevăzute la art. 3, cu excepţia celor care la data de 22 decembrie 1989 nu împliniseră vârsta de 16 ani, fac o declaraţie pe propria răspundere, conform modelului prevăzut în anexa la prezenta ordonanţă de urgenţă, în sensul că au avut sau nu calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia.

Verificarea calităţii de lucrător al Securităţii ori de colaborator al acesteia se face din oficiu pentru persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 3, inclusiv pentru cele aflate în exerciţiul respectivelor demnităţi ori funcţii la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă”, prevede proiectul iniţiat de liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, care intră în vigoare la trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

Astfel, vor fi verificaţi dacă au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii şi următorii:

„a) Preşedintele României;

b) deputat sau senator în Parlamentul României, membru în Parlamentul European;

c) membru al Guvernului, secretar de stat, subsecretar de stat, secretar general, secretar general adjunct din Guvern şi din ministere, director în minister şi asimilaţi ai acestor funcţii, Comisar European;

d) secretarii generali şi secretarii generali adjuncţi ai Camerelor Parlamentului, directorii departamentelor celor două Camere, consilierii prezidenţiali şi de stat;

e) prefecţii, subprefecţii, secretarii generali ai consiliilor judeţene, secretarul general al Consiliului General al Municipiului Bucureşti;

Ştirea integrală, pe Mediafax

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?