Klaus Iohannis participă la summit-ul UE de la Bruxelles, după ce trece pe la ședința liderilor PPE

 
Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Summitul Consiliului European, care va avea loc joi și vineri la Bruxelles, se anunță a fi unul tensionat, principala sursă a acestei atmosfere fiind Regatul Unit.



Liderii europeni se reunesc joi la Bruxelles, la primul summit organizat după ce premierul britanic, Theresa May, a cerut amânarea Brexit până pe 30 iunie.

Rămâne de văzut dacă șefii de stat și de guvern vor lua mâine o decizie în această privință. La summit ia parte și președintele Klaus Iohannis.

Pe agenda de discuții de la Bruxelles se află și combaterea dezinformării în contextul alegerilor pentru Parlamentul European din perioada 23-26 mai și relațiile externe ale UE

Președintele României participă în prealabil la summitul Partidului Popular European (PPE), miza acestei întrevederi fiind găsirea unor puncte comune pe cât mai multe dintre temele ce vor fi dezbătute la summit-ul Consiliului european.

Potrivit unui comunicat al PPE, summitul partidului va fi găzduit de președintele Joseph Daul căruia i se va alătura candidatul PPE în cursa pentru funcția de președinte al Comisiei Europene, Manfred Weber, secretarul general Antonio Lopez-Isturiz, dar și șefi de stat și de guvern și lideri ai opoziției din statele membre UE.

Președinții instituțiilor UE, președintele Consiliului European, Donald Tusk, și președintele Parlamentatului European, Antonio Tajani, cu toții membri PPE, au fost, de asemenea, invitați la reuniune.

Șefi de stat sau de guvern precum Nicos Anastasiades (Cipru), Boyko Borissov (Bulgaria), Krišjānis Karins (Letonia), Sebastian Kurz (Austria), Angela Merkel (Germania), Viktor Orban (Ungaria), Andrej Plenkovic (Croația) și Leo Varadkar (Irlanda), se numără printre cei care participă la întâlnire.

Summitul Consiliului European, care va avea loc joi și vineri la Bruxelles, se anunță a fi unul tensionat, principala sursă a acestei atmosfere fiind Regatul Unit.

Premierul Theresa May i-a scris președintelui Consiliului European, Donald Tusk, pentru a solicita amânarea retragerii statului pe care îl reprezintă din Uniunea Europeană până la 30 iunie, în contextul în care presa internațională specula marți că aceasta ar putea solicita o amânare extinsă, până în 2021.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?