Klaus Iohannis participă la reuniunea informală a preşedinţilor din Bulgaria - Austria - România

Klaus Iohannis
Klaus Iohannis

Klaus Iohannis participă vineri la reuniunea informală la nivel de şefi de stat Bulgaria - Austria - România, care se va desfăşura la Ruse.



Cele trei ţări deţin succesiv Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în acest an şi în primul semestru al anului viitor.

Potrivit Administraţiei Prezidenţiale, discuţiile se vor axa pe agenda europeană actuală în vederea facilitării unei bune coordonări şi cooperări pe parcursul celor trei preşedinţii ale Consiliului UE.

"Preşedintele Klaus Iohannis va exprima interesul României de a colabora împreună cu Bulgaria şi Austria pentru îndeplinirea obiectivului comun de avansare a agendei europene în interesul cetăţenilor. Preşedintele României va sublinia că, pe perioada deţinerii Preşedinţiei Consiliului UE, ţara noastră va urmări promovarea unei abordări pragmatice şi a unor obiective fezabile, astfel încât cetăţenii europeni să beneficieze de valoarea adăugată a proiectului european şi de rezultatele sale concrete", a informat sursa citată.

Klaus Iohannis va participa, împreună cu omologii bulgar şi austriac, şi la conferinţa cu tema "Dezvoltarea durabilă a Regiunii Dunării şi interconectarea între regiuni", organizată la Universitatea Angel Kanchev din Ruse.

Cu ocazia reuniunii informale de la Ruse, preşedintele Klaus Iohannis va avea întâlniri separate cu omologul său bulgar, Rumen Radev, şi cu cel austraic, Alexander Van der Bellen, în care vor fi abordate aspecte care ţin de agenda bilaterală, europeană şi regională de interes comun, scrie Agerpres.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?