Klaus Iohannis a trimis la reexaminare ordonanţa privind unele măsuri fiscal-bugetare

 

Președintele Klaus Iohannis a trimis Parlamentului, spre reexaminare, legea privind aprobarea Ordonanţei 15/2018, privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene.



Potrivit comunicatului preşedinţiei, actul normativ a fost adoptată de Parlament în data de 12 decembrie şi transmis spre promulgare Președintelui pe 22 decembrie. Documentul aprobă, cu modificări, Ordonanța Guvernului nr. 15/2018, care are ca obiect exceptarea Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier şi a Autorității Navale Române, de la obligația de a reduce cu 10% plățile efectuate în anul 2018 pentru bunurile si serviciile aferente întreținerii si funcționării instituțiilor.

"Parlamentul a completat art. 15 al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017, introducând posibilitatea ordonatorilor de credite ai instituțiilor și autorităților publice de a aproba neîncadrarea în reducerea plăților efectuate în anul 2018, în cazuri temeinic justificate.

În ședința din data de 7 decembrie 2018, Guvernul a adoptat Ordonanța de urgență nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 1058 din 13 decembrie 2018, prin care se abrogă art. 15 al O.U.G nr. 90/2017. Precizăm că O.U.G. nr. 107/2018 se află în prezent în procedură parlamentară (L730/2018).

Modificările operate de legea de aprobare a Ordonanței Guvernului nr. 15/2018 se raportează la un text de lege abrogat - art. 15 al O.U.G nr. 90/2017- fiind prin urmare lipsite de obiect.

Față de această situație, considerăm că pentru a se respecta cerințele de calitate a legii impuse atât de jurisprudența Curții Constituționale, cât și de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, Legea privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative și prorogarea unor termene ar trebui reanalizată de către Parlament în ansamblul ei.

Față de argumentele expuse mai sus și având în vedere competența legislativă exclusivă a Parlamentului, vă solicităm reexaminarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2018 pentru completarea art. 15 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal-bugetare, modificarea şi completarea unor acte normative şi prorogarea unor termene."

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?