Klaus Iohannis a sesizat la CCR Codul de Procedură Penală și i-a transmis o scrisoare lui Dorneanu

Președintele Klaus Iohannis a sesizat la CCR modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, care vizează și modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. Totodată, președintele i-a transmis o scrisoare președintelui CCR, Valer Dorneanu, în care îi cere ca termenul de dezbatere a sesizării emise să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată. 



Legea a fost adoptată cu încălcarea principiului bicameralismului, arată președintele, în sesizare și mai spune că formele adoptate de Senat și Cameră diferă de scopul Legii: 

”Atât forma adoptată de Senat, cât și forma adoptată de Camera Deputaților diferă de scopul inițial al legii. Dacă, potrivit expunerii de motive, scopul inițiatorilor era precis determinat și limitat la punerea în acord a Codului de procedură penală cu un număr de 18 decizii ale Curții Constituționale sau cu prevederile celor două directive europene, expunerea de motive menționează necesitatea intervenției asupra unui număr de 35 de articole din Codul de procedură penală, forma adoptată de Camera decizională intervine asupra a 199 de articole din Codul de procedură penală”

Totodată, președintele României i-a transmis o scrisoare Președintelui Curții Constituționale a României, Valer Dorneanu, prin care solicită ca termenul de dezbatere a sesizării să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată.

Iată textul scrisorii:

„În temeiul dispozițiilor art. 146 lit. a) din Constituție și ale art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, vă înaintez alăturat, sesizarea de neconstituționalitate asupra Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

Având în vedere tradiția bunei colaborări dintre autoritățile publice din România și organismul european care contribuie la dezvoltarea unui patrimoniu constituțional comun în Europa și care sprijină statele ce doresc să pună structurile juridice și instituționale în acord cu standardele și bunele practici internaționale în materie de democrație, pre-eminență a dreptului și protecție a drepturilor omului, vă adresez solicitarea ca termenul de dezbatere a sesizării de neconstituționalitate să fie astfel stabilit încât opinia Comisiei de la Veneția să poată fi valorificată”, se arată în scrisoarea președintelui.

Codul de procedură penală a trecut de Parlament, cu dedicație pentru Liviu Dragnea

Camera Deputaților a votat pe 18 iunie, seara, în procedură de urgență, Codul de Procedură Penală, cu prevederea care îi permite lui Liviu Dragnea să ceară rejudecarea dosarului ”Referendumul”. Au fost 175 voturi ”pentru”, 78 ”împotrivă”, o abținere.

Înainte de votul final, PSD și Opoziția nu au căzut de acord asupra procedurii de vot pe articole, astfel încât au votat articol cu articol, adică de 327 de ori.

Votul din plen vine după ce Comisia Iordache a dat raport pe controversatul proiect care cuprinde și prevederea  pentru Liviu Dragnea. Camera Deputaților este for decizional la acest proiect, întrucât a trecut deja de Senat. 

Cele două amendamente care îl ajută pe Dragnea: 

Codul de Procedură Penală cuprinde un amendament care îi asigură lui Dragnea calea de atac pentru hotărârea de condamnare. Concret, textul prevede că o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunțate începe de la data la care prezenta lege intră în vigoare. Așadar, Liviu Dragnea poate ataca hotărârea dată de judecători care l-au condamnat, după ce legea Codului de Procedură Penală intră în vigoare.

 (3) Termenele pentru exercitarea căilor de atac declarate împotriva hotărârilor pronunțate până la data intrării în vigoare a prezentei legi și pentru motivele prevăzute de aceasta încep să curgă la data intrării sale în vigoare.

Comisia Iordache a mai mai votat și articolul 453 care cuprinde prevederea cu dedicație pentru Liviu Dragnea. Cum era de așteptat, Comisia a păstrat prevederea care permite rejudecarea procesului lui Liviu Dragnea, întrucât se încadrează la caz de revizuire:

Art. 453: Cazurile de revizuire

(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când:

„g) neredactarea şi/sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care aparticipat la soluţionarea cauzei;

USR a propus eliminarea propunerii, dar a fost respinsă. Stelian Ion a spus: ”Intentia este să se aplice retroactiv, si revizuirea o propuneti sa o puteti face oricand. Este operațiunea Nufărul. Nu e normal sa pui in discutie decizii care au fost judecate defintiv”. 

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?